Comunicat PSD: PDL sau ACL, aceeași Mărie cu altă pălărie!!

Comunicat PSD: PDL sau ACL, aceeași Mărie cu altă pălărie!!

Alianța Creștin Liberală PDL-PNL sau „Alianța Răului” cum e cunoscută în rândul botoșănenilor, reprezintă cea de-a treia încercare a PDL de a-și spăla imaginea după guvernarea dezastruoasă în care reprezentanții acestui partid au tăiat salariile și pensiile și au majorat TVA și alte taxe.

Prima încercare: „Mișcarea pentru Botoșani”

Prima încercare a PDL de a se prezenta sub o altă siglă a fost la alegerile locale din 2012, când partidul lui Boc și Băsescu a încercat să se prezinte sub o altă denumire și o altă culoare. Așa a fost inventată „Mișcarea pentru Botoșani”, cu scopul de a păcăli botoșănenii că ar fi vorba de o nouă formațiune politi- că. „Mișcarea” nu a funcționat pentru că toți alegătorii au înțeles că e vorba de „aceeași Mărie cu altă pălărie!”, iar PDL a fost aspru sancționat la vot.

A doua încercare: „Alianța România Dreaptă” 

La alegerile parlamentare,  PDL a încercat din nou să-i păcălească pe botoșăneni. Sub pretextul unificării dreptei politice din România, PDL s-a aliat cu câteva partide de buzunar și s-a prezentat în alegeri cu un nou nume și o nouă siglă: „ARD”. Nici de această dată botoșănenii nu s-au lăsat înșelați, sancționându-i și mai drastic pe cei care le- au tăiat salariile și locurile de muncă.

A treia încercare: ACL sau „Alianța Răului”

Cea de-a treia încercare a PDL de fugi de răspunderea propriei guvernări are loc chiar în aceste alegeri. Din nou, PDL se prezintă sub un nou nume: ACL, alături de PNL, partidul care în 2012 înfiera politicile de austeritate puse în practică de Boc, Băsescu, Blaga sau Anastase. De această dată, prima mișcare a făcut-o chiar președintele PNL Botoșani, Florin Țurcanu care a propus o înțelegere celor de la PDL pentru a-și înlătura foștii colegi din USL. Așa a luat naștere „Alianța Răului”, cum au numit-o botoșănenii. Ulterior, modelul Alianței Răului de la Botoșani a fost „exportat” pe plan național. Iar masca PDL pentru alegerile prezidențiale o întruchipează acum Klaus Iohannis, în spatele căruia se ascund în continuare aceeași reprezentanți PDL: Blaga, Anastase, Emil Boc, Videanu și ceilalți. În realitate, ACL nu este nimic altceva decât „aceeași Mărie, cu altă pălărie!”. Și nu e deloc greu de ghicit pe cine va susține această alianță în funcția de prim ministru: Traian Băsescu.

(Acest articol reprezintă punctul de vedere al PSD Botoșani)

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.