Comisia Europeană a alocat fonduri europene pentru unități medicale mobile de genul celei propuse de Lucian Trufin pentru Botoșani

Comisia Europeană a alocat fonduri europene pentru unități medicale mobile de genul celei propuse de Lucian Trufin pentru Botoșani

Una din propunerile principale din programul pentru Botoșani al candidatului PSD pentru președinția Consiliului Județean, Lucian Trufin, este înființarea unei unități medicale mobile care se va deplasa la domiciliul botoșănenilor pentru a realiza consultații și analize medicale.

Trufin spune că scopul principal este de a depista din timp anumite afecțiuni cronice la copii sau la vârstnici. „Vom avea un program de screening în cadrul căruia vom face analize copiilor și vârstnicilor din județ pentru a depista în faze incipiente anumite afecțiuni cronice”, explică Lucian Trufin. Însă unitatea medicală mobilă va acorda și consultații unor pacienți din zonele izolate sau care au dificultăți de deplasare.

Inițial propunerea lui Lucian Trufin a fost luată în râs de unii dintre contracandidații săi, care au susținut că este o propunere populistă și nerealizabilă. Însă experții Comisiei Europene sunt de altă părere. Ei consideră că astfel de unități medicale mobile sunt esențiale în special pentru zonele rurale unde accesul la analize și servicii medicale este mai redus. Ca atare Comisia Europeană a alocat peste 4 milioane de euro fonduri europene pentru înființarea unor astfel de unități, prin Programul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR).

„În estimarea Comisiei Europene, costul pentru o astfel de unitate medicală mobilă este cuprins între 200.000 și 400.000 de euro. Programul de finanțare din PNRR își propune ca astfel de unități să fie folosite pentru depistarea din timp a cancerului mamar sau cervical. Însă eu îmi doresc ca o astfel de unitate mobilă să fie folosită și pentru evaluarea stării de sănătate a copiilor și vârstnicilor, dar și pentru acordarea de asistență medicală primară, în cazul unor pacienți cu acces limitat la serviciile de sănătate”, a precizat candidatul PSD pentru șefia Consiliului Județean Botoșani.

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.

Stirea anterioara

Cosmin Andrei: „În următorul mandat voi continua programul de extindere și modernizare a utilităților publice în toate zonele din oraș”

Stirea Urmatoare

Măsuri de ordine și siguranță publică la manifestările religioase de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din municipiul Iași în perioada 8-15 octombrie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.