Alina Gorghiu, noul președinte interimar al PNL. Ce mesaj au liberalii pentru Klaus Iohannis

Alina Gorghiu, noul președinte interimar al PNL. Ce mesaj au liberalii pentru Klaus Iohannis

Alina Gorghiu a fost aleasă, joi, noul președinte interimar al PNL, cu scorul de 47 de voturi, în timp ce  Ludovic Orban a obținut doar 28. Într-o scurtă declaraţie de presă susţinută imediat după încheierea competiţiei pe care a apreciat-o ca fiind „corectă şi elegantă", Gorghiu a declarat că PNL trebuie să treacă printr-un proces de recredibilizare şi că votul arată că în partid există „unitate". Totodată, aceasta a ţinut să-i transmită preşedintelui ales, Klaus Iohannis, că liberalii îi vor sta alături în ceea ce priveşte proiectele asumate de acesta în campania pentru prezidenţiale.

„Mesajul pe care l-am dat colegilor mei şi care au avut azi încrederea de a-mi da votul a fost unul de unitate a PNL. Am perceput mesajele colegilor, sper eu, corect. Spre bucuria mea, se suprapun peste voinţa celor care au ieşit să-şi exercite votul în 16 noiembrie. O să ne deschidem ca partid, o să acceptam orice resursă de valoare. Chiar dacă s-a discutat despre cât de greu va fi din punct de vedere organizatoric şi sentimental chiar să reorganizăm PNL, nu am uitat că adversarul nostru politic este PSD. Îl felicit pe Ludovic Orban. În încheiere, vreau să-i transmit preşedintelui ales, Klaus Iohannis, că acest partid va fi un partener de încredere al preşedintelui şi va continua proiectele pe care şi le-a asumat cu preşedintele în campanie", a declarat Alina Gorghiu, la finalul şedinţei BPN.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.