Alexandra Huțu: Sfârșitul de an a adus vești bune pentru 20 de localități din județul Botoșani

Alexandra Huțu: Sfârșitul de an a adus vești bune pentru 20 de localități din județul Botoșani

Deputatul PSD Alexandra Huțu, membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților, a anunțat astăzi că Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat pentru finanțare 24 de proiecte, în valoare totală de peste 59 de milioane de lei, depuse de 20 de unități administrativ-teritoriale din județul Botoșani, care vizează creșterea eficienței energetice în clădirile publice.

„Îi felicit pe domnii și doamnele primar care au depus proiecte și au primit această aprobare a finanțării de la Administrația Fondului pentru Mediu. Beneficiile investițiilor în eficientizarea energetică a clădirilor publice sunt multiple - de la reducerea consumului de energie, la avantaje de natură economică, deci la reducerea costului facturilor la electricitate și încălzire, până la creșterea calității aerului și protejarea mediului înconjurător prin utilizarea rațională a resurselor sau utilizarea resurselor regenerabile. Astfel de modernizări ale clădirilor publice reprezintă un pas înainte în dezvoltarea durabilă a localităților, a creșterii calității serviciilor publice locale și a actului administrativ și în definitiv a calității vieții cetățenilor”, a declarat deputatul Alexandra Huțu

Cele douăzeci de localități în care se vor deschide șantiere pentru lucrări de investiții cu scopul creșterii performanței energetice a clădirilor publice sunt municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Flămânzi și Darabani, comunele Albești, Avrămeni, Copălău, Coțușca, Havârna, Hilișeu-Horia, Hlipiceni, Hudești, Lozna, Mileanca, Păltiniș, Răchiți, Rădăuți-Prut, Răuseni, Roma și Todireni.    

„Am reușit finalizarea analizei tuturor dosarelor depuse în cadrul acestui program prin care vom asigura fonduri pentru modernizarea în special a unităților de învățământ, a creșelor, grădinițelor, școlilor gimnaziale și liceelor din întreaga țară. Vom contribui în același timp la îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și la reducerea consumului anual de energie primară și promovarea utilizării surselor regenerabile de energie. La nivel național sunt 663 dosare de finanțare aprobate, iar la nivelul județului Botoșani am aprobat 24 de dosare depuse de 20 de localități.”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu

Astfel, prin finanțarea de la AFM, în cele 20 de localități din județ se vor realiza lucrări pentru implementarea și utilizarea surselor regenerabile de energie, înlocuirea corpurilor de iluminat, îmbunătățirea izolației termice a clădirilor sau orice alte lucrări specifice pentru imobilele în care funcționează paisprezece unități de învățământ, două săli de sport școlare, un dispensar și șase primării.

Lista proiectelor aprobate poate fi consultată accesând link-ul:
https://www.afm.ro/main/programe/eficienta_energetica/2022/eficienta_energetica_cladiri_publice-cereri_aprobate-2022_12_28.pdf

Stirea anterioara

Alimente care devin toxice prin reîncălzire

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.