Adrian Năstase, aproape de o funcţie de conducere în PSD

Adrian Năstase, aproape de o funcţie de conducere în PSD

Fostul premier Adrian Năstase, aflat în închisoare, este aşteptat cu braţele deschise de pesedişti. Congresul partidului a fost mutat pe 20 aprilie, pentru ca fostul prim-ministru să poată ajunge.

Membrii PSD sunt siguri că până atunci, Năstase va fi eliberat. Se vehiculează chiar că la congres, Adrian Năstase ar putea să primească funcţia de preşedinte executiv.

Eliberarea lui Năstase se judecă luni.

Funcţia pe care Adrian Năstase a deţinut-o în PSD până să fie închis a rămas în continuare vacantă şi, cel mai probabil, nu se vor face alegeri pe 20 aprilie pentru această funcţie, respectiv cea de preşedintele al Consiliului Naţional al PSD. Acest for este un fel de guvern din umbră al social-democraţilor, iar pe site-ul acestui consiliu Năstase figurează în continuare ca preşedinte.

Totuşi, decizia de a reveni în politică îi aparţine, spun colegii săi din partid, inclusiv premierul Victor Ponta.Pesediştii nu l-au uitat pe fostul lor şef de când este la răcoare, astfel că a fost vizitat aproape în fiecare săptămână de câte vreun coleg de partid.

În acest caz, există însă şi o dezbatere - Năstase are interdicţie de ocupa funcţii publice timp de doi ani. Totuşi, pesediştii spun că partidul este o instituţie privată şi funcţia de partid nu este publică, dar există şi alte şcoli de gândire conform cărora ar fi taman pe dos.

Adrian Năstase este încarcerat din seara zilei de 26 iunie 2012, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, pe 20 iunie 2012, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul Calităţii".

Fostul premier s-a împuşcat cu un revolver Smith and Wesson, calibrul 45. Acesta şi-a îndreptat arma spre cap, iar datorită intervenţiei prompte a poliţistului care îl însoţea plaga nu a fost fatală.

Informaţii din celulă. Năstase este deţinutul N0049 şi are un card unde familia poate depune bani.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.