Vremea se răcoreşte de marţi în unele regiuni din ţară

Vremea se răcoreşte de marţi în unele regiuni din ţară

Marţi vremea schimbă foaia în vest, în nord şi în centru, unde norii aduc averse insotite de fulgere, tunete si scurte răbufniri de vânt. Izolat vor fi cantităţi mai însemnate de precipitaţii şi chiar condiţii de grindină.

În celelalte regiuni e vreme frumoasă şi abia în noaptea urmatoare sunt posibile ploi izolate. Temperaturile maxime, scad in zonele cu ploi şi se vor situa în general între 23 de grade în Maramures şi 33, 34 de grade în sud.

Miercuri norii acoperă temporar regiunile estice, şi pe arii restrânse lasă ploi scurte însoţite de descărcări electrice. Vântul suflă mai tare în est şi la munte, dar în celelalte regiuni vremea e plăcută. Pătrunderea unei mase de aer proaspat, de la latitudini nordice înseamnă miercuri şi o răcire a vremii în cea mai mare parte a ţării. Vorbim despre maxime de la 21 de grade în nord-est până la 32 de grade în Oltenia.

Şi în Capitală ne mai răcorim miercuri, pentru că temperaturta aerului la amaiza nu mai trece de 29, cel mult 30 de grade. Norii strâng temporar randurile şi sunt condiţii să plouă trecător.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Acțiunea Blocada la Dorohoi: 57 de autovehicule controlate și sancțiuni de peste 16.000 de lei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.