Vremea caniculară revine după mijlocul acestei săptămâni. De joi-vineri vor fi iarăși temperaturi de peste 34 de grade

Vremea caniculară revine după mijlocul acestei săptămâni. De joi-vineri vor fi iarăși temperaturi de peste 34 de grade

Vremea caniculară revine după mijlocul acestei săptămâni, a spus luni seara meteorologul Florinela Georgescu de la ANM. Dacă temperaturile au reușit, la începutul lunii iulie, să facă acest salt spectaculos, nu este deloc exclus ca să mai avem perioade cu temperaturi de peste 40 de grade în următoarea perioadă

„Vom trece în normal la jumătatea acestei săptămâni, este posibil să ajungem din nou joi-vineri la temperaturi de 34 de grade Celsius pe partea de sud a țării", a transmis Florinela Georgescu.

Este foarte posibil ca în unele zone din țară ploaia de zilele acestea să fie tot ce vedem în luna iulie, spun meteorologii, pentru că semnalul este al unei perioade îndelungate, secetoase.

„Intrăm în perioada de lungă durată, a estimărilor pe trei luni, pe care o așteptăm a fi călduroasă și lipsită de precipitații - lunile iulie și august. La începutul lunii iulie am avut, în 24 de ore, cantități de apă care depășesc ce ar trebui, în medie, să adunăm într-o lună și jumătate de iulie. Este foarte posibil ca în unele zone aceasta să fie ploaia pentru luna iulie, pentru că semnalul este al unei perioade îndelungate, secetoase. Acesta este semnalul nu numai pentru luna iulie, chiar și pentru august și septembrie. Dacă temperaturile au reușit, la începutul lunii iulie, să facă acest salt spectaculos, nu este deloc exclus ca să mai avem perioade cu temperaturi de peste 40 de grade în următoarea perioadă", a mai spus meteorologul Florinela Georgescu la TVR.

Până la caniculă, ploi peste ploi
La noapte, vor mai fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului în Muntenia, Dobrogea, local în Moldova și pe arii mai restrânse în Oltenia și Transilvania și, izolat, cantitățile de apă mai pot depăși 35...40 l/mp.

În restul tarii, cerul va fi variabil, iar vântul slab până la moderat. Temperaturile minime se vor situa, în general, între 10 și 17 grade, transmite Realitatea TV.

Stirea anterioara

În atenția pensionarilor! Valoarea punctului de pensie a fost majorată începând cu luna iulie

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.