Vrei să fii poliţist? Află ce trebuie să faci!

Vrei să fii poliţist? Află ce trebuie să faci!

„Şi tu poţi să devii poliţist!" Este numele celei mai recente campanii lansate de Inspectorat la nivel de ţară, în toate şcolile. Campania are că scop promovarea în rândul elevilor de liceu a profesiei de poliţist şi a ofertei educaţionale a instituţiilor de învăţământ din cadrul Ministerului.

Oferta educaţională a fost prezentată şi în cadrul manifestărilor “Şcoală altfel – să ştii mai multe să fii mai bun” dar şi atunci când au fost organizate evenimentele de Ziua Poliţiei în centrul oraselor Paşcani, Târgu Frumos şi Hîrlău. Cei prezenţi s-au arătat plăcuţi impresionaţi de dotări şi mai ales de ce presupune această meserie, scrie http://bittv.info.

Elevii ştiu deja în ce constau probele de concurs, ce acte le trebuie pentru dosar, dar mai ales ce oferă Poliţia.

Poliţistul este un funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, că instituţie specializată a statului. Exercitarea profesiei de poliţist implică, prin natură să, îndatoriri şi riscuri deosebite. Profesia de poliţist poate fi exercitată numai de către persoană care a dobândit această calitate, în condiţiile legii. Poliţiştii provin, de regulă, din rândul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Sursa: realitatea.net

Stirea anterioara

Antonia și Alex Velea s-au logodit „Am făcut tot ce a trebuit ca să fim nași”

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.