Veste bombă pentru toţi tineri! Armata va fi reintrodusă pentru tinerii de peste 18 ani

Veste bombă pentru toţi tineri! Armata va fi reintrodusă pentru tinerii de peste 18 ani

Veste BOMBA pentru toti tineri, Armata va fi reintrodusa pentru varstele de peste 18 ani, durata armatei va fi de trei luni, care va intra in vigoare de la 1 ianuarie, relateaza jurnalmm.ro.

Ministerul Romaniei a declarat ca in acest moment Armata Romana se numara aproximativ 80.000 de efective „peste 50.000 de militari având experiența teatrelor de operații”. Potrivit lui Mihnea Motoc, legea rezerviștilor voluntari concepe „un sistem foarte judicios de antrenare atât a celor care au avut la un moment dat în cariera lor o formație militară, cât și a celor care nu au niciun fel de pregătire militară”.

„Serviciul militar obligatoriu a fost introdus în anumite condiții în Lituania, vorbim de țările aliate, în România a fost suspendat pe timp de pace în 2007, era firesc să fie așa în condițiile în care mergeam spre constituirea unei armate profesioniste, exclusiv profesioniste, de atunci a trecut ceva timp și este evident că s-a resimțit de ceva timp, cu ani în urmă, un gol, o nevoie de a completa resursele pe care le putem mobiliza, pe care ne putem baza la un moment dat. În final s-a găsit o formulă legislativă bună, avem adoptată legea rezervistului militar, lege care concepe un sistem foarte judicios de antrenare atât a celor care au avut la un moment dat în cariera lor o formație militară, cât și a celor care nu au niciun fel de pregătire militară. În esență este vorba de antrenarea acestora într-o perioadă de formare inițială, probabil 3,4 luni în care acumulează cunoștințele de bază, după care, anual, se face o convocare de instrucție, de două săptămâni, 15 zile, de actualizare a pregătirii, timp în care există o relație contractuală cu acești rezerviști militari și un anumit stimulent financiar, un procent din salariul pe care îl au în civilie”, a precizat ministrul Apărării vineri seara la Realitatea TV.

„La ora actuală suntem într-o fază avansată de pregătire a normelor metodologice pentru că legea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2017, deja avem în vedere o prioritate, vom merge mai ales pe cei care nu au background militar, dar au cunoștințele necesare pentru a se familiariza mai ușor cu tehnologia modernă cu care operăm la ora actuală în armată, cu procedurile pe care le avem și contăm pe o cifră estimativă pentru 2017 de 2.700 de rezerviști voluntari care ar fi antrenați în acest proces. Reacția pozitivă pe care am înregistrat-o până acum din partea opiniei publice, e clar că se conștientizează nevoia de a avea o rezervă disponibilă, bine pregătită, de a întări capacitatea noastră de apărare mai ales în vremurile pe care le trăim, dar cred că este și un fenomen de ordin social în sensul că se resimte în formarea tinerilor, lipsa unei verigi pe care cred că o vom complini prin acest program suplu”, a mai spus Mihnea Motoc.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

A început modernizarea unui nou drum județean de piatră - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.