Turiști români prinși cu aproape 3 kg de mezeluri, în cameră, la hotelul all inclusive
Turiști români prinși cu aproape 3 kg de mezeluri, în cameră, la hotelul all inclusive
Cât e foame şi cât e lăcomie? Întrebarea a încins internetul după o situaţie de-a dreptul halucinantă care a avut loc într-un hotel All Inclusive de pe litoral. O familie de turişti care se ridicaseră sătui de la micul-dejun au încercat să-şi ia provizii... la pachet şi pentru în cameră, cu caserole în care îndesaseră aproape trei kilograme de mezeluri şi brânzeturi.
Eroii ştirii noastre, doi adulţi şi-ai lor doi copii, s-au cazat la un hotel all inclusive, dar au ales un pachet care le oferea doar micul dejun. În ultima zi de vacanţă, au coborât la masă... cu şase caserole după ei, pregătiţi să-şi facă provizii şi pentru drumul spre casă. Au fost opriţi de picoli pe când încercau să urce spre camera de hotel cu... mai mult de două kilograme şi jumătate de mezeluri şi brânzeturi.
"O bătaie de joc faţă de ceilalți", a reacţionat o turistă.
"Văd și unde suntem noi cazați își pun foarte mult. Își pun în farfurie parcă nu ar mai fi văzut mâncare", a adăugat o tânără.
Explicaţia sociologilor pentru excesul de la bufet
Specialiştii au o explicaţie pentru fenomenul care îi face pe unii dintre noi să se întoarcă mai graşi din concedii: ţine de un tipar de comportament adânc înrădăcinat în societatea românească.
"Ține mai mult câteodată de un soi de provincialism cultural. Unii dintre noi nici nu trăiesc în perioada comunistă, dar în orice caz avem tipul ăsta de rememorări colective despre lipsuri, unora le poate declanșa un comportament de a avea o dorinţă mult mai stringentă, faţă de alte societăți", a explicat Antonio Amuza, sociolog.
În hotelurile care funcționează în sistem all inclusive, principiul este simplu. Turistul poate reveni de nenumărate ori la bufet și poate mânca tot ce doreşte, în timpul programului de servire, în incinta restaurantului. În astfel de condiţii, să mai iei şi pachet în cameră... e cam mult.
Ce înseamnă, de fapt, sistemul all inclusive
"All inclusive înseamnă o medie a consumului între diferite turiști, unii consumă foarte mult, alții mai puțin, în funcție de educația turistică. Este o soluție să-ți pui mai puțin în farfurie și să te duci mai des la bufet pentru că nu pleacă mâncarea de acolo", a subliniat Dragoş Răducan, preşedinte FPTR.
"Trebuie să avem un comportament cât mai echilibrat, să ne punem cât mâncăm, iar dacă mai dorim, să mergem de câte ori poftim pentru că este bufet suedez. În momentul în care un preparat se termină noi automat facem refill-ul", a punctat Gabriel Apetrăchioaei, reprezentant hotel.
Turiştii care risipesc mâncarea pot fi suprataxaţi în alte ţări
Pe de altă parte, sistemul all-inclusive este şi cel care generează cea mai mare risipă alimentară.
"În unele hoteluri din țările europene, turiştii care își pun mai mult decât pot mânca sunt suprataxaţi, însă este o chestiune punctuală. În România, nu există reglementări, ci doar recomandări din partea hotelierilor. Pentru a evita risipa, turiştii sunt sfătuiți să-şi pună mai puțin în farfurie și să meargă de mai multe ori la bufet", transmite Andreea Filip, reporter Observator.
România aruncă anual aproximativ 3 milioane de tone de alimente.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.