Trofeul Electricianului, un eveniment de tradiţie. Start pentru selectarea echipei reprezentative la faza națională

Trofeul Electricianului, un eveniment de tradiţie. Start pentru selectarea echipei reprezentative la faza națională

800 de electricieni Delgaz Grid intră în competiţie, în etape succesive, pentru selectarea echipei participante la faza naţională;

Faza naţională a celei de-a XL-a ediţii a Trofeului Electricianului va fi găzduită de Delgaz Grid la Iaşi, unde a avut loc şi prima ediţie a competiţiei în 1977;

Săptămâna viitoare, aproximativ 800 de electricieni din cadrul companiei Delgaz Grid intră în competiţie, la nivelul fiecărui judeţ, în faza de preselecţie, circa 100 dintre ei urmând a se califica la faza pe companie a concursului.

Etapa la nivelul Delgaz Grid va avea loc în luna iunie, tot la Iaşi, iar în urma concursului va fi selectată echipa de 21 de electricieni care va reprezenta compania la faza naţională a celei de-a XL-a ediţii a Trofeul Electricianului.

La faza naţională, electricienii Delgaz Grid vor concura cu electricieni de la celelalte firme de distribuţie a energiei electrice din ţară şi de la companii prestatoare de servicii energetice.

Competiţia, dedicată electricienilor, se derulează pe şapte specializări: exploatare staţii de transformare, exploatare reţele de medie şi joasă tensiune, PRAM (protecţii şi automatizări), măsură energie electrică, montare şi reparaţii echipament primar 110 KV şi medie tensiune din staţii de transformare, montare şi reparaţii instalaţii de medie tensiune şi joasă tensiune (posturi de transformare, linii electrice aeriene şi subterane) şi defectoscopie linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune.

Trofeul Electricianului este un eveniment de tradiţie, probabil cel mai longeviv şi de anvergură concurs profesional din România.

Prima ediţie a concursului a avut loc în 1977 la Iaşi, derulându-se până astăzi cu o pauză de trei ani în anii ’90 (1990, 1991, 1992). În 1993, la reluarea competiţiei, Trofeul s-a „născut” a doua oară tot la Iaşi. De-a lungul timpului, Trofeul a fost şi continuă să fie o sursă de inspiraţie şi motivaţie pentru generaţii de electricieni.

Etapele concursului sunt stabilite astfel ca faza naţională să se desfăşoare în preajma sărbătorii Sfântului Ilie, patronul şi protectorul celor ce lucrează în sectorul energetic.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.