Tocmai s-au anunțat controale masive. ANAF face ravagii în România

Tocmai s-au anunțat controale masive. ANAF face ravagii în România

ANAF începe controale masive în următoarele zile. S-a spus exact cine este vizat și care este obiectul urmărit de inspectori în verificările lor. De altfel, preşedintele ANAF, Lucian Ovidiu Haiuş, a spus că sunt necesare acţiuni ferme şi decisive.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va începe zilele următoare controale ample în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune. Potrivit unei declarații făcute de președintele Agenției, pentru combaterea acestui flagel sunt necesare acţiuni ferme şi decisive.

Lucian Ovidiu Haiuş a spus că își asumă misiunea de a demonstra că ANAF-ul este un partener al contribuabililor oneşti, că această instituţie merită încrederea şi respectul cetăţenilor, dar şi că va lupta cu determinare împotriva evaziunii fiscale.

„În acest sens, vreau să vă anunţ că în următoarele zile vor începe controale ample în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune. Combaterea evaziunii este unul dintre principalele obiective ale ANAF, precum şi parte din misiunea mea personală la conducerea acestei instituţii. Acţiuni ferme şi decisive sunt necesare pentru eradicarea acestui flagel al economiei pentru a asigura resursele necesare îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei”, a spus Lucian Heiuş într-un mesaj distribuit presei.

Cine este vizat: de la marile corporaţii, la mici antreprenori, până la persoanele fizice
El a spus că plata taxelor şi impozitelor este şi un act de responsabilitate socială pentru fiecare, de la marile corporaţii, la mici antreprenori, până la persoanele fizice.

„Trebuie să fim cu toţii conştienţi şi responsabili şi să înţelegem că un grad de colectare cât mai mare se traduce într-un buget naţional sănătos, care poate acoperi cu uşurinţă nevoile de funcţionare ale statului, mai ales în sectoare sensibile, ca educaţia, sănătatea sau infrastructura”, a spus șeful ANAF.

El a promis că nu voi tolera niciun fel de abuz din partea organelor de control.

„Nu voi accepta ca imaginea acestei instituţii să fie murdărită de o mână de oameni care şi-au pierdut reperele morale”, a comentat șeful Agenției.

Unde se poate reclama orice comportament abuziv al inspectorilor
Potrivit lui Haiuş, începând de duminică, se pune la dispoziţia contribuabililor un număr de telefon – 0723 568 179. Acest număr este conectat la cabinetul său iar românii pot suna şi reclama orice comportament abuziv al inspectorilor ANAF. Șeful Agenției a spus că se va ocupa personal “de verificarea şi soluţionarea cu fermitate a celor semnalate.

În urmă cu o săptămână s-a anunțat că se au în vedere controale masive care au scopul de preveni și combate sustragerea de la declararea și fiscalizarea muncii. S-a spus atunci că acțiunile vor fi desfășurate de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), împreună cu Inspecţia Muncii (IM).

S-a anunțat că, în cadrul acestora vor participa echipe mixte de inspectori de muncă şi inspectori antifraudă fiscală. În primă fază, aceștia vor începe campania Cronos cu verificarea unui eşantion de firme specializate în domenii precum construcţii şi servicii conexe, HORECA, întreţinerea şi repararea autovehiculelor, transport, gardă şi protecţie, înfrumuseţare şi întreţinere corporală, alimentaţie publică, comerţ, dar și servicii de curăţenie.

Stirea anterioara

Ce poți să mănânci ca să previi căderea părului

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.