Temperaturi scăzute și ninsori în toată țara. Cum va fi vremea în noaptea dintre ani

Temperaturi scăzute și ninsori în toată țara. Cum va fi vremea în noaptea dintre ani

Duminică, 29 decembrie 2019, se face mai frig şi o să ningă viscolit în zonele montane, în Moldova şi trecător în estul şi nord-estul Munteniei. Prin sud-estul ţării va fi lapoviţă, iar în vest apare puţin şi soarele.

Maximele pleacă de la minus 3 grade în Bucovina şi ajung la 5 grade pe litoral şi în zona Olteniei.

Cum va fi vremea în fiecare regiune

În Dobrogea şi Bărăgan, găsim atmosfera închisă şi mai rece decât sâmbătă. Va cădea lapoviţă sau va ninge, apar şi condiţii de polei şi se înteţeşte vântul.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, cerul rămâne acoperit de nori; o să ningă din când în când şi vântul va avea intensificări. Temperaturile în scădere faţă de ziua trecută, se opresc pe la 1...2 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina se face şi mai frig. Maximele nu reuşesc să treacă de zero grade şi vin alte ninsori, ce vor lăsa un strat nou de zăpadă. Vântul sufla cu putere; viscoleşte ninsoare şi accentuează senzaţia de frig.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme mai bună, un pic de soare şi doar câţiva fulgi de zăpadă. Temperaturile continuă să scadă: vor fi în jur de zero grade pe la amiază şi minus 6 grade în noaptea următoare.

Se răceşte şi în ţinuturile vestice şi o să avem atmosfera schimbătoare, un vânt destul de insistent şi cel mult 3 grade în zona Deva.

În Transilvania ne-aşteaptă o zi mohorâtă, cu temperaturi scăzute şi ninsori viscole pe la munte. La noapte, în zona Miercurea Ciuc se vor atinge minus 9 grade.

În Oltenia se mai răceşte puţin. Ieri au fost 7...8 grade; astăzi maximele se opresc pe la 5 grade. Zărim puţin soarele, dar în estul provincie apare lapoviţa şi este risc de polei pe şosele.

Un aer mai rece pătrunde astăzi şi în ţinuturile sudice. O să ningă în estul şi nord-estul Munteniei, pe unde şi vântul va sufla mai tare. În rest va cădea lapoviţă.

La București, vremea se răceşte, norii persistă, vântul devine activ şi e posibil să ningă trecător. Maxima se opreşte pe la 2-3 grade, iar presiunea atmosferică va continua să crească.

La munte se face mai frig decât sâmbătă. Va ninge în masivele din sudul şi estul ţării, iar în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbura, vântul va viscoli ninsoarea cu rafale de 70...80 KM/h. În Bucegi şi în Munţii Făgăraş, stratul de zăpadă este destul de instabil şi este risc de avalanşă.

Prognoza meteo pentru următoarele 3 zile

Luni prindem vreme mai bună, dar temperaturile continuă să scadă, mai ales pe timpul nopţii, când în depresiuni vor fi minus 14 grade, potrivit stirileprotv.ro.

În sud şi în est mai apar ceva înnorări. În Moldova şi în sudul Banatului e posibil să fulguiască; în Lunca Dunării vor fi condiţii de lapoviţă, iar pe litoral s-ar putea să cadă doi-trei stropi de ploaie.

Ultima zi din an ne-aduce vreme frumoasă aproape peste tot. Dimineaţa, în zonele joase o să avem ceaţa şi chiciură, iar în Bucovina se anunţă lapoviţa şi polei. Apoi, soarele se arata peste tot şi se încălzeşte uşor.

Miercuri avem atmosfera schimbătoare.

Se adună norii şi vântul devine tot mai insistent. Pe la munte e posibil să vină câţiva fulgi de zăpadă, iar în ţinuturile estice vor fi doar condiţii de lapoviţă şi ninsoare.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.