STS face precizări esențiale despre certificatele digitale UE. Când vor putea fi descărcate în România

STS face precizări esențiale despre certificatele digitale UE. Când vor putea fi descărcate în România

STS face precizări esențiale despre certificatele digitale UE. Vor putea fi descărcate în România după finalizarea portalului securizat dedicat și a testelor de performanță și de securitate ale sistemului informatic. Serviciul anunță că s-a făcut un mare pas înainte pentru implementarea programului.

România a trecut cu succes de testul de interconectare cu structurile europene.
Certificatul digital UE va conține numele și prenumele, data nașterii, statul membru emitent, date medicale privind categoria pentru care se emite documentul, precum și un identificator unic al certificatului.

Testare la comun cu Letonia
Testarea de interconectare realizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) cu grupul tehnic de lucru de la nivel european s-a realizat cu succes.

Sistemul informatic aflat în dezvoltare la STS facilitează generarea certificatelor digitale UE privind COVID, transmiterea elementelor de siguranță care permit verificarea, centralizarea acestora în gateway-ul european și validarea codurilor QR de către celelalte state membre ale Uniunii Europene.

În cursul zilei de miercuri, 26 mai a.c., potrivit programării stabilite la nivel european, România a realizat testarea de interconectare la gateway-ul UE care centralizează și administrează cheile publice ale țărilor membre, necesare pentru verificarea semnăturilor digitale. Testarea s-a realizat în comun cu Letonia.

Pentru implementarea certificatelor digitale UE în țara noastră, STS a realizat infrastructura de comunicații și sistemul informatic care permit interconectarea cu gateway-ul european.

În cadrul testului s-a realizat upload-ul cheii publice a certificatului DSC (document signing certificate) în gateway-ul UE (DGCG) pentru centralizare.

Cu ajutorul cheii private vor fi semnate certificatele digitale UE emise de România.

Certificatele, în format digital, dar și tipărite
Certificatul digital UE conține date de identificare esențiale – numele și prenumele, data nașterii, statul membru emitent, date medicale privind categoria pentru care se emite documentul, precum și un identificator unic al certificatului.

După implementarea sistemului informatic în țara noastră, preluarea datelor ce vor fi incluse în certificatele digitale UE se va realiza automat din Registrul Electronic Național de Vaccinări pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 și din aplicația Corona-Forms pentru persoanele care au un test negativ în ultimele 72 de ore și persoanele care s-au recuperat după infectarea cu virusul SARS-CoV-2.

Certificatele vor fi emise în format digital, cu posibilitatea de a fi afișate pe smartphone, însă vor putea fi prezentate și în formă tipărită.

Acestea vor include un cod QR care va conține o semnătură digitală, astfel încât, la citirea acestuia, să poată fi verificată autenticitatea, integritatea și validitatea documentului. Semnătura digitală aparține emitentului, astfel încât cetățenii nu vor avea nevoie de o semnătură digitală, se arată într-un comunicat publicat miercuri de STS.

Certificatele digitale UE sunt gratuite și vor facilita călătoriile în spațiul european fără restricții epidemiologice, nefiind îngrădită libertatea de mișcare.

Următoarea etapă cuprinde finalizarea portalului securizat de unde cetățenii vor putea să își descarce certificatele digitale UE și realizarea internă a testelor de performanță și de securitate ale sistemului informatic.

Potrivit calendarului de lucru de la nivel european, certificatele digitale UE vor fi implementate la începutul lunii iulie.

Din punct de vedere tehnic, specialiștii STS vor putea asigura implementarea sistemului informatic în acord cu graficul stabilit de experții UE.

Stirea anterioara

CERT-RO a dat alertă. WhatsApp a fost atacat

Stirea Urmatoare

Jandarmii botoșăneni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările de Sf. Gheorghe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.