Se schimbă regulile la înmormântare, în cazul morţilor de COVID: Preot la spital, sicriu în capelă şi înhumare tradiţională

Se schimbă regulile la înmormântare, în cazul morţilor de COVID: Preot la spital, sicriu în capelă şi înhumare tradiţională

Regulile la înmormântare în cazul bolnavilor COVID-19 se vor schimba în perioada următoare, înainte de Paşte, a anunţat șeful Secretariatul de stat pentru culte, duminică, la Antena 3.

Mai exact, pacientul COVID va avea dreptul să cheme preotul la spital, decedatul va putea fi îmbrăcat înainte de înmormântare, şi nu pus în saci de plastic, sicriul va sta în capelă, iar înmormântarea se va putea face respectând tradiţia şi cultul religios, potrivit modificărilor precizate de Victor Opaschi, șeful Secretariatul de stat pentru culte.

„Concret, pe această platformă, reprezentanții cultelor au susținut modificarea măsurilor privind înmormântarea persoanelor decedate din cauza COVID-19.  Astfel, am găsit soluții optime și de completare a anexei ordinului Ministrului Sănătății. Așadar, se va putea face slujba de înmormântare în biserică, deși decedatul a murit de COVID-19, sicriul se va putea depune în capelă", a precizat Victor Opaschi, șef Secretariatul de stat pentru culte.

Stirea anterioara

ATENȚIE la mesaje! Pericol major pentru WhatsApp și tot ce-ai pe telefon

Stirea Urmatoare

Jandarmii botoșăneni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările de Sf. Gheorghe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.