S-a decis! Câte zile libere legale vor avea românii în anul 2020

S-a decis! Câte zile libere legale vor avea românii în anul 2020

Românii vor beneficia anul viitor de 15 zile libere declarate prin lege, din care un număr de 4 vor fi în week-end iar un număr de 11 vor cădea în cursul săptămânii. Astfel, zilele libere vor fi 1 ianuarie (miercuri), 2 ianuarie (joi), 24 ianuarie, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române (vineri), potrivit antena3.ro.

Alte zile libere vor mai fi 17 aprilie, Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui, 19 aprilie, prima zi de Paşti (duminică), 20 aprilie, a două zi de Paşti (luni), 1 mai (vineri), 7 iunie, prima zi de Rusalii (duminică), 8 iunie, a două zi de Rusalii (luni). De asemenea, românii vor mai avea zile libere pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului (sâmbătă), 30 noiembrie, de Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României (marţi), 1 decembrie, de Ziua Naţională a României (marţi), 25 decembrie, de prima zi de Crăciun (vineri) și 26 decembrie, a două zi de Crăciun (sâmbătă).

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.