Reorganizarea teritorială se amână

Reorganizarea teritorială se amână

Reorganizarea teritorială se amână, anunţă Realitatea TV. UDMR şi PDL nu s-au înţeles în privinţa numărului de regiuni şi s-a decis amânarea discuţiilor până în toamna acestui an.

 

Între timp, la nivel guvernamental se discută despre descentralizare la nivel local.

UDMR şi PDL îşi menţin poziţiile în ceea ce priveşte reorganizarea şi nu au ajuns la nicio înţelegere. În timp ce democrat-liberalii vor opt regiuni la care pot fi adăugate maximum două judeţe, Harghita şi Covasna, UDMR nici nu vrea să audă de această variantă.

 

"Eu nu am participat la şedinţa Coaliţiei, însă înţeleg că există un parcurs pe care l-am agreat. Oricât ar dori să facem această reorganizare până la 1 iulie, dacă nu ai vot în Parlament, nu se poate face", a declarat, luni, Elena Udrea.

 

De altfel, UDMR a decis, încă de sâmbătă, să ceară PDL să amâne discuţiile pe această temă până după alegerile locale de la anul.

"Noi recunoaştem faptul că trebuie să continuăm procesul de descentralizare, să avem o reformă administrativă şi că trebuie să gândim în continuare reforma regiunilor de dezvoltare. Nu suntem în măsură să fim pentru hotărârea 8 plus 2. Dacă partenerul nostru nu e în măsură să fie pentru recomandările noastre făcute, atunci recomandarea noastră este să luăm aceste probleme de pe ordinea de zi a Parlamentului, pentru că altfel vom ajunge la o criză politică pe care noi nu dorim deloc s-o demarăm pentru că acea criză ar readuce România şi în ce priveşte problemele economice la nivelul la care ţara a fost în 2010, iar cel care ajunge la guvernare va trebui să înceapă din nou din momentul în care am început noi în 2010", a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în debutul lucrărilor CRU.

 

"Eu cred că regionalizarea se va face până la alegerile locale din 2012. Reorganizarea are două aspecte importante: unul legat de decupajul judeţelor, mai mari, mai mici şi altul, mult mai important, care mi-a atras atenţia încă de la început, cel legat de descentralizare", spunea Sebastian Lăzăroiu, în emisiunea "România politică".

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiune de 1.600 de lei pentru transportatorii de persoane

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.