Realitatea TV, amendată cu 6.000 de lei de CNA ca urmare a unor sesizări făcute de PSD

Realitatea TV, amendată cu 6.000 de lei de CNA ca urmare a unor sesizări făcute de PSD

O nouă amendă de 6 mii de lei pentru Realitatea TV din partea CNA. Postul nostru de televiziune va constesta în instanţă sancţiunea primită, ca urmare a sesizărilor făcute de Partidul Social Democrat la adresa emisiunii “Jocuri de putere”, moderată de Rareş Bogdan. Reprezentanţii PSD reclamă faptul că în cadrul emisiunii s-au făcut afirmaţii jignitoare la adresa premierului Victor Ponta.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat, joi, două reclamaţii privind ediţii ale emisiunii "Jocuri de putere", difuzate la Realitatea TV pe 5 şi 6 mai. PSD a reclamat la CNA că în cadrul acestor ediţii Rareş Bogdan a folosit expresii precum „misoginism atroce” şi "grobianism feroce". Acestea au fost utilizate în contextul în care moderatorul emisiunii „Jocuri de putere” a condamnat declaraţiile jignitoare făcute de Victor Ponta la adresa Elenei Udrea.

"E un loc deschis și nu aș vrea să ne cadă vreo parașută în cap de la D-lu Băsescu. Știți că el în ultimul timp ne atacă cu parașutele?", spune Ponta.

Deşi articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului spune clar că [INTRA CARTON 1] „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de opinie sau libertatea de a exprima idei fără amestecarea autorităţilor publice şi fără a ţine cont de frontiere”, Consiliul Naţional a amendat Realitatea TV. Iniţial, unul dintre membrii CNA a propus suma de 6.666 de lei, iar altul 5.000 de lei. S-a ajuns, însă, la o sancţiune de 6.000 de lei.

Amenda a fost aplicată în baza articolului 30 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia  „Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine”, dar şi în baza articolului 32, alineatul (2), conform căruia „Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viaţă privată”. Sursa: realitatea.net

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.