Primul proiect „smart street lighting” al E.ON a fost finalizat la Frumuşeni, în judeţul Arad

Primul proiect „smart street lighting” al E.ON a fost finalizat la Frumuşeni, în judeţul Arad

Cei circa 2.700 de locuitori ai comunei arădene beneficiază de un sistem de iluminat public inteligent;
Iniţiativa face parte dintr-un program mai amplu prin care E.ON Energie România şi-a propus să dezvolte conceptul smartvillage în localităţile rurale din România.

O reducere substanţială a consumului de energie electrică, precum şi a emisiilor de CO2 şi, desigur, o economie semnificativă la bugetul local, sunt doar câteva dintre beneficiile generate de noul sistem de iluminat public care a fost instalat în comuna Frumuşeni, jud. Arad de compania E.ON Energie România.

Lucrările pentru eficientizarea consumului reţelei de iluminat public din localitate au urmărit înlocuirea tuturor corpurilor de iluminat stradalcu instalaţii LED performante, precum şi montarea de camere de supraveghere pe stâlpii stradali.

Noile sisteme LED vor putea fi echipate cu senzori care vor ajusta intensitatea iluminatului stradal în funcţie de lumina exterioară, precum şi cu senzori de mişcare, astfel încât săadapteze intensitatea luminii în funcţie de traficul auto sau pietonal.În acest fel se realizează o economie consistentă de energie, ţinând seama că în perioadele din noapte când nu există circulaţie pietonală sau auto intensitatea luminii este menţinută la un nivel redus. Totodată, prin interconectarea lor cu camerele video montate pe stălpii de iluminat se va obţine un beneficiu pe partea de creştere a siguranţei locuitorilor pe domeniul public.

„Reducerea consumului, dar şi a costurilor de mentenanţăa reţelei, vor duce la diminuare semnificativă a facturii pentru iluminat public stradal. De altfel, proiectul smartvillagepe care l-am lansat în anul 2018vizează, în perspectivă, şi montarea de panouri fotovoltaice pentru asigurarea necesarului de energie electrică al unor imobile aparţinândadminstraţiilor publice locale”, a declarat Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România.

Proiectul „smartstreetlighting” marchează cea de-a doua etapă a unui program mai amplu derulat de E.ON Energie România în comuna Frumuşeni. Astfel, în luna iunie 2018, compania a finalizat lucrările de eficientizare a sistemelor de iluminat interior din imobilele care aparţinadministraţiei publice locale.Instalarea noului sistem de iluminat duce la scăderea poluării rezultate în urma consumului anual de energie de la 0,63 t CO2 la 0,19 t CO2. Mult mai performante, noile corpuri de iluminat au un număr de ore de funcţionare de peste 3 ori mai mare decât cele clasice.

În toate clădirile administraţiei publice, inclusiv în şcoalaşigrădiniţa din localitate, lumina este neutră albă, de 4000 K (Kelvin), imitând perfect lumina naturală percepută pe timp de vară între orele 11:00 – 15:00.

E.ON are în vedere să extindă conceptul smartvillage la nivel naţional. Administraţiile locale care vor fi incluse în acest program vor beneficia din partea E.ON Energie România, atât de consultanţă în implementarea soluţiilor de eficientizare a consumului de energie, a unor sisteme de energie decentralizată, cat şi de facilitarea accesului la finanţare pentru realizarea acestor iniţiative, precum şi de proiecte la cheie pentru obiectivele identificate ca fiind fezabile.

Între obiectivele vizate în cadrul proiectului se numără spitale, şcoli, sălile de sport aferente, sedii ale administraţiilor locale, sistemele de iluminat public stradal dar şi alte categorii de obiective cum ar fi staţiile de purificare a apei.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Ce trebuie să faci ca să previi osteoporoza

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.