Prăpăd în România: Cod galben de ninsori, viscol şi polei în aproape toată ţara inclusiv în județul Botoșani

Prăpăd în România: Cod galben de ninsori, viscol şi polei în aproape toată ţara inclusiv în județul Botoșani

Meteorologii au emis o avertizare COD GALBEN de ninsoare pentru regiunile din sudul şi sud-estul ţării, dar şi pentru celelalte regiuni ale ţării, valabilă în intervalul 28 decembrie, ora 20 – 29 decembrie, ora 23. În total, 35 de judeţe vor fi afectate. Atenţionarea este valabilă de luni seară.

În intervalul 28 decembrie, ora 20 – 29 decembrie, ora 23, aria ninsorilor şi cea a viscolului se va extinde în aproape toată ţara. Astfel, ninsorile, intensificările vântului, precipitaţiile mixte şi poleiul vor cuprinde majoritatea regiunilor ţării.

Începând de duminică seara (28 decembrie) ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.

În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.

Meteorologii au realizat prognoza meteo pentru Revelion, fiind aşteptate temperaturi extrem de scăzute şi o vreme de iarnă adevărată.

Miercuri, în ultima zi a anului, e ger pătrunzător în primele ore în aproape toată ţara, termometrele vor arăta chiar şi în jur de minus 20 grade în estul Transilvaniei, iar peste zi e o vremea deosebit de rece în centru, est şi în sud, unde chiar şi peste zi vor fi valori sub pragul gerului, aşadar vor fi între minus 14 şi minus 4 grade. Mai ninge izolat în sud şi în sud-est. Vântul mai spulberă zăpada în Dobrogea, în sudul Moldovei şi în estul Munteniei.

Noaptea de Revelion va fi geroasă în aproape toată ţara, cu minime sub minus 20 grade în estul Transilvaniei. De joi până duminică vremea rămâne deosebit de rece, geroasă, îndeosebi nopţile şi dimineţile. Temporar mai ninge slab, pe arii restrânse, în special în nord şi în est.

IN MOLDOVA. Între 29 decembrie şi 4 ianuarie nu vor fi oscilaţii semnificative ale temperaturii aerului, care va avea valori diurne situate între 0 şi 3 grade şi valori nocturne de -5...-4 grade Celsius, apropiate de normele climatologice ale perioadei. Probabilitatea pentru precipitaţii locale, predominant ninsori, va fi ridicată între 29 decembrie şi 4 ianuarie.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.