Modificări majore în cartea de identitate! Iohannis a promulgat legea

Modificări majore în cartea de identitate! Iohannis a promulgat legea

Iohannis a promulgat legea care face referire la evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români. Printre cele vizate de către legea respectivă se află și sistemul de carte de identitate electronică şi semnătura electronică.

Actul promulgat de Iohannis prevede modificarea mai multor acte normative referitoare la evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în sensul asigurării condiţiilor necesare pentru ca titularul unui document electronic să se autentifice online.

Trebuie menționat că legea respectivă a fost elaborată în 2017 de Guvernul condus de Mihai Tudose.

Regula eliberării actului de identitate începând cu vârsta de 14 ani
De asemenea, legea prevede și instituirea unei excepţii de la regula eliberării actului de identitate începând cu vârsta de 14 ani. Opţional, numai la solicitarea părinţilor/reprezentanţilor legali se poate elibera o carte de identitate simplă sau o carte electronică de identitate, indiferent de vârsta copilului.

Este prevăzută şi posibilitatea de a opta pentru eliberarea unei cărţi electronice de identitate sau a unei cărţi de identitate simple, care nu va conţine niciun cip, precum şi stabilirea unor termene de valabilitate a actelor de identitate, în funcţie de vârsta titularului, în scopul surprinderii modificărilor fizionomiei titularului.

Perioada de valabilitate a cărţii de de identitate provizorie
Conform legii respective, perioada de valabilitate a cărţii de de identitate provizorie este de 45 de zile.

În lege este subliniat și următorul lucru: „prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate”.

Trebuie menționat că opțional se poate elibera carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi, a reprezentantului legal, a persoanei desemnate din cadrul serviciului social, public sau al unui organism privat acreditat, destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul.

Cartea electronică de identitate permite următoarele lucruri
Aceasta permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi în sisteme informatice ale altor instituţii publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condiţiile legii.

Prin autentificare se înţelege procedura prin care i se permite unei persoane ce posedă legal un anumit set de date create în acest scop să se identifice într-un sistem informatic, în interes propriu sau în relaţia sa cu persoane juridice de drept public ori de drept privat.

De la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează în următoarele condiții: cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani; cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani; cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani; cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.

În lege este scris și că cetăţenii români pot opta pentru eliberarea: unei cărţi electronice de identitate sau a unei cărţi de identitate simple, de la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate.

Cartea de identitate simplă conţine date în format tipărit şi în format inscripţionat prin tehnici speciale, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.

De asemenea, trebuie menționat un lucru important: după personalizarea şi transmiterea cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple la autoritatea competentă să le elibereze toate datele stocate în bazele de date de producţie se şterg imediat prin procedură automată şi ireversibilă.

Sursa: capital.ro

Stirea anterioara

Obiecte pe care probabil uiţi să le dezinfectezi

Stirea Urmatoare

Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.