Minus 53 de grade Celsius, temperatura resimțită în Munții Țarcu

Minus 53 de grade Celsius, temperatura resimțită în Munții Țarcu

A fost una dintre cele mai geroase nopți din această iarnă, iar cât de frig a fost o știu cel mai bine cei din zona Munților Țarcu, unde au fost resimițite minus 53 de grade Celsius. La Vârfu Omu au fost înregistrate minus 23 de grade, însă, din cauza vântului, temperatura resimțită a fost de minus 53 de grade Celsius.

Mai mult, la Întorsura Buzăului au fost minus 31 de grade Celsius, în timp ce la Miercurea Ciuc și la Brașov au fost minus 27 de grade. În schimb, în Capitală, oamenii au dârdăit de frig la minus 21 de grade Celsius.

E cod portocaliu de ger în aproape toată țara, iar avertizarea este valabilă și marți. Meteorologii spun că, după ce scăpăm de frig, vom avea parte de ninsori abundente în sudul și estul țării.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.