Meteorologii anunță ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitaţii mixte la munte

Meteorologii anunță ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitaţii mixte la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o informare meteorologică de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitaţii mixte la munte. Informarea este valabilă începând de marți, 11 octombrie 2016, ora 02.00, până joi, 13 octombrie 2016, ora 10.00.

În intervalul menţionat aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde majoritatea regiunilor. Ploile vor fi mai însemnate cantitativ la început în jumătatea sudică a teritoriului, iar începând din a doua parte a zilei de marţi, 11 octombrie, mai ales în est, sud-est şi la munte. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi local 40...50 l/mp, cu precădere în Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei, precum şi în zonele montane.

Pe parcursul zilei de marţi, la munte precipitaţiile vor fi mixte, apoi vor predomina ninsorile, în special la altitudini mai mari şi mai ales în nordul Carpaţilor Orientali se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 55...65 km/h, îndeosebi în est şi la munte, iar pe crestele montane înalte va depăşi 70...80 km/h, viscolind ninsoarea.

În dimineaţa zilei de marţi, 11 octombrie, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj privind evoluţia şi intensitatea precipitaţiilor, cu deosebire din zona Moldovei şi a Carpaţilor Orientali şi Meridionali.

În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor prognozate, meteorologii vor reveni prin avertizări meteorologice ulterioare

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.