Lupta împotriva consumului de droguri începe în școli

Lupta împotriva consumului de droguri începe în școli

Ultimele evenimente petrecute în România a repus pe tapet lupta împotriva consumului de droguri în școli. Prefectura Capitalei va chestiona părinții cu privire la acordul lor pentru introducerea aparatelor drug test în școli.

Consumul de droguri, în atenția Prefecturii Capitalei
Prefectura a anunțat că părinții vor putea completa un chestionar prin care vor spune, printre altele, dacă sunt de acord cu testarea în școală cu aparatul antidrog.

Prefectura București a organizat miercuri o ședință a grupului pentru prevenirea consumului de droguri, în cadrul protocolului pe care instituția l-a semnat cu Agenția Națională Antidrog, Direcția de Sănătate Publică, Jandarmeria, Poliția, Inspectoratul Școlar și Direcția Regională Vamală.

„În cadrul ședinței de astăzi, am trasat câteva direcții de acțiune importante. Împreună cu consiliul elevilor, vom constitui la nivelul fiecărei școli o structură care să ne ajute cu diseminarea mesajelor antidrog și de prevenție. De asemenea, am decis ca Agenția Națională Antidrog să realizeze un chestionar în trei puncte, prin care testăm opinia părinților și a elevilor majori”, a anunțat prefectul Rareș Hopincă.

Chestionarul va conține întrebări referitoare la testarea în școală cu aparatul antidrog, la prezentarea unei adeverințe medicale la începutul anului școlar care să ateste că respectivul copil și-a făcut analize de sânge antidrog. Și la introducerea în curiculă a unei ore de educație antidrog.

În funcție de răspunsurile părinților, Prefectura Capitalei va face propuneri privind strategia antidrog.

Premierul face apel la poliție
Marcel Ciolacu a vorbit într-un scurt mesaj pe Facebook despre măsurile pe care statul trebuie să le ia împotriva traficanților de droguri. Potrivit premierului, acestea sunt un pas în direcția sunt corectă, însă nu sunt suficiente. Prim-ministrul cere ca polițiștii să se implice mai mult în lupta împotriva dealerilor de droguri.

„Măsurile de combatere a consumului de droguri, anunțate ieri de ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu, sunt un pas înainte pe un traseu corect. Dar nu sunt suficiente”, afirmă Marcel Ciolacu.

Premierul cere rezultate concrete de la Poliția Română. Potrivit acestuia, testarea anti-drog în școli și confiscarea mașinilor nu sunt suficiente. Ele trebuie combinate cu un efort masiv de destructurare a rețelelor de trafic cu droguri. În concluzie, Marcel Ciolacu cere mai multă eficiență în acest sector:

„Aștept de la Poliție să lupte mult mai eficient cu dealerii de droguri! Vreau să văd toate efectivele disponibile în stradă. Pe urmele tuturor acelor nemernici care fac averi provocând adevărate tragedii în familiile românilor! Cred că Poliția Română are o uriașă datorie în fața societății în această privință”, a scris Ciolacu.

Stirea anterioara

Anunț pentru cei născuți înainte de 1990! Trebuie să facă asta neapărat

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.