Lista ţărilor cu risc epidemiologic din 12 august 2021. Turcia, Israel, dar și SUA au intrat în lista roșie

Lista ţărilor cu risc epidemiologic din 12 august 2021. Turcia, Israel, dar și SUA au intrat în lista roșie

Autoritățile au revizuit joi, 12 august, lista țărilor cu risc epidemiologic. Noi destinații preferate de români, precum SUA, Turcia, Israel și Muntenegru, trec din zona galbenă în cea roșie, ceea ce înseamnă că persoanele care vor reveni în țară din aceste destinații vor intra în carantină pentru 14 zile dacă nu sunt vaccinate anti-COVID. Lista intră în vigoare pe 15 august, la miezul nopții.

În zona roșie figurează în continuare multe state cu comunități importante de români sau alese frecvent ca destinație de vacanță de turiștii din țara noastră. Este vorba despre Grecia, Cipru, Franța, Spania, Portugalia sau Marea Britanie, dar și destinații exotice precum Maldive, Seychelles sau Aruba. 

Lor și se adaugă, de duminică, 15 august, Israel, Turcia, Muntenegru și Statele Unite ale Americii. În același timp, Olanda și Malta ies din zona roșie și intră în cea galbenă, unde se află deja țări ca Danemarca, Belgia sau Sri Lanka. Iar Finlanda trece din zona galbenă în cea verde.

Pentru revenirea din state aflate în zona roșie se impune o perioadă de 14 zile de carantină. Exceptate de la această regulă sunt:
persoanele vaccinate anti-COVID cu schema completă, având cel puțin 10 zile de la administrarea ultimei doze de ser; copiii cu vârste mai mici de 6 ani;
minorii cu vârstele cuprinse între 6 și 16 ani, dacă prezintă un test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore. Testul nu poate fi făcut după intrarea în țară;
persoanele care stau mai puțin de 72 de ore pe teritoriul României. Persoanele nevaccinate care se întorc din state aflate în zona galbenă pot ieși din carantină în a zecea zi, dacă fac un test PCR în a opta zi, iar acesta iese negativ.

Lista statelor cu risc epidemiologic publicată joi de CNSU va intra în vigoare începând din 15 august de la miezul nopții.

Stirea anterioara

Vin vijeliile și grindina. Vremea o ia razna din nou

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.