Legea hipermarketurilor a fost votată: 51% din mâncarea vândută în magazine va fi românească

Legea hipermarketurilor a fost votată: 51% din mâncarea vândută în magazine va fi românească

Proiectul legii hipermarketurilor, prin care se institutie obligaţia ca 51% din produsele alimentare din magazine să fie româneşti şi prin care taxele de raft sunt interzise a fost votat de plenul Camerei Deputaţilor.

Proiectul de lege privind comercializarea produselor alimentare, potrivit căruia magazinele mari vor fi obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare pe lanțul scurt, iar supermarketurile vor funcționa în continuare și în weekend, a fost aprobat miercuri de Camera Deputaților.

Deputații au luat decizia cu 293 de voturi pentru.

În dezbaterile din Camera Deputaților, grupurile PNL, PSD și UDMR au anunțat că vor vota proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

„Nu închidem magazinele în weekend, acea prevedere din proiect nu s-a discutat, am abandonat acele articole. Proiectul de lege prevede amenzi pentru cei care nu respectă alte prevederi importante din lege, precum aceea că nu ai voie să mai faci facturi în plus la producători, nu ai voie să impui un preț minim pe piață, cum s-a întâmplat până acum. Sunt amendați cu sume între 100.000 — 150.000 de lei și în caz de abateri repetate se poate merge până la închiderea magazinului", afirma președintele Comisiei pentru agricultură, Nici Săpunaru, în dezbaterile de la comisie.

Potrivit proiectului de lege, „lanțul scurt de aprovizionare este un lanț de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici în activități de cooperare și de dezvoltare economică la nivel local și regional și relații strânse între producători, procesatori și comercianți". Săpunaru preciza că proiectul de lege stabilește că pe etichetele produselor din carne proaspătă trebuie trecută țara de proveniență a cărnii, iar pe produsele procesate din carne trebuie trecut procentul de carne din România conținut de acestea.

Proiectul de lege prevede: „comercianții — persoane juridice autorizate au obligația ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate și de panificație să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanțul scurt de aprovizionare. Excepție fac comercianții cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei. Metodologia de desfășurare a acțiunilor privind lanțul scurt de aprovizionare se aprobă prin hotărâre de Guvern".

Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.