Un adevărat „pol energetic“, munţii Bucegi ar fi presăraţi de locuri misterioase, zone foarte încărcate energetic, unde aparatura se declanşează singură sau oamenii resimt simptome ciudate, portaluri prin care oamenii dispar şi apar în alte locuri, la foarte mare distanţă. Despre Bucegi se mai spune că sunt presăraţi de tuneluri subterane de zeci de kilometri, ipoteză în sprijinul căreia ar veni câteva sute de cutremure din 1993, nici acum explicate de specialişti, dar şi de locuri în care oamenii se vindecă miraculos datorită „apei vii“ şi a „gurilor de rai“. Unul dintre fenomenele paranormale care suscită cel mai mult interesul, dar şi groaza amatorilor de senzaţional este, însă, cărarea ireală din Bucegi.

Localnicii din Buşteni, dar şi oameni ai munţilor spun că pe traseul Jepii Mici, urcând pe Valea Comorilor, în anumite condiţii meteorologice, în special vara, când pe munte se lasă o ceaţă grosă aparent fără o explicaţie, apare o cărare îngustă, de aproximativ 20 de centimetri, paralelă cu poteca principală. În realitate, această cărare blestemată nu există, iar cei care se aventurează să calce pe ea mor sau dispar pentru totdeauna. Nici vântul nu reuşeşte să alunge ceaţa groasă şi lăptoasă care se lasă în zonă, oamenii locului spunând că zona este o poartă temporală sau o deschidere către lumea de dincolo. Doar norocoşii reapar după multă vreme, în alte locuri din Bucegi, dezorientaţi şi pierduţi, chiar răniţi, pe când majoritatea celor care păşesc pe cărare dispar fără urmă, în ciuda căutărilor, sau trupurile lor sunt descoperite în primăvara viitoare, cu trupurile zdrobite de stânci.

Experienţele de pe cărarea ireală Pe forumurile dedicate fenomenelor paranormale din Bucegi, un pasionat a povestit o întâmplare de pe cărarea „invizibilă“, experienţă prin care a trecut un prieten de al său, obişnuit cu munţii şi sceptic, până atunci, în legătură cu manifestările energetice din Bucegi.

„Exact în acea zonă, după ce trecuse de Valea Comorii, observă că o ceaţă joasă năpădeşte împrejurimile. Cu greu mai putea să vadă şi cărarea, cunoscută de altfel. Apoi îşi dă seama că nu se mai vede deloc chiar din cauza ceţii groase ca un fum alb şi umed. Îşi zice că s-a rătăcit şi cel mai cuminte lucru ce îi trece prin minte e să se oprească, să stea pe loc aşezat pe ceva şi să aştepte ridicarea ceţii cumva. Din cauza ceţii, lumina devenise opacă, fără cer şi pământ de jur împrejur, iar păsările şi întreg zgomotul naturii amuţise. Face un cerc prin ceaţă de la locul de unde a plecat şi îşi dă seama că e într-o poiană unde nu sunt copaci în afară de cel sub care şezuse el când a intrat ăe cărare. Întinde mâna să se caţere cumva de el şi vede prin fumul ceţii cum mâna îi intră prin copac, prin ceaţă, la un metru de trunchi. Observă că, cu cât păşeste, parcă ceaţa caută să se retragă cu jumătate de metru într-o anume direcţie. Dacă nu urmează locul eliberat se afundă şi mai mult în pâclă şi îl năpădesc fiori ciudaşi şi apăsători. Decide să urmeze calea ce i-o deschide singură ceaţa. Aşa, după un timp, observă că ajunge pe o cărăruie îngustă, până în 30 de centimetri, ce şerpuieşte lin şi străluceşte lăptos în ceaţă. Dacă face un pas sau se dă în lături şi ceaţa şi cărarea continuă. Dacă se opreşte, şi ceaţa se opreşte şi nu se mai trage“, descrie experinţa prietenului său forumistul.

Din fericire, cazul a fost unul cu happy-end. După ce a mers pe cărare „ca un zombie“, fără a i se putea împotrivi şi având halucinaţii în care păreau că toate gândurile se materializau, persoana rătăcită pe cărarea blestemată a fost la un pas să se sinucidă cu şireturile de la bocanci pe care le-a agăţat de un copac întâlnit pe cărare.

În momentul în care şi-a dat seama că este aproape de moarte, pe fondul unor halucinaţii de nedescris, bărbatul s-a rugat cu putere. Atunci, crenga de care se atârnase s-a rupt, iar el a leşinat. La câteva ore, după ce s-a trezit, a reuşit să ajungă la spital, cu răni mari la gât şi pe corp şi cu mintea încă rătăcită. Sursa: Adevarul.ro