Iohannis: Le spun clar celor trecuți de 65 de ani: „Stați liniștiți, nu vine nimeni să vă ia în carantină!”

Iohannis: Le spun clar celor trecuți de 65 de ani: „Stați liniștiți, nu vine nimeni să vă ia în carantină!”

Președintele Klaus Iohannis a condamnat planul alarmist lansat de Adrian Streinu-Cercel și le-a transmis tuturor românilor trecuți de 65 de ani să stea liniștiți, pentru că nimeni nu-i va izola. Mai mult, șeful statului a invocat posibilitatea ridicării treptate a restricțiilor, după 15 mai, dată la care expiră ordonanțele militare. Anunțul a venit la finalul ședinției de la Palatul Cotroceni, la care au participat premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri importanți.

„Am avut chiar în aceste zile un contraexemplu de „cum nu” de la un institut, de altfel bine cotat. A apărut o documentație care venea să explice ce trebuia făcut.

Așa nu se poate! Nu poate fiecare institut, oricât de bine ar fi cotat, să vină cu un plan propriu, să-l pună pe masă și să spună „așa se va întâmplat”. Repet, lucrurile se vor întâmpla așa cum vor fi decise de autorități, în baza dovezilor clare, practice, științifice.

A apărut o idee care a dus la foarte multă neliniște și vreau să vă spun clar cum stăm aici. Într-un astfel de plan, cineva propunea, de exemplu, o măsură aberantă – aberantă, altfel nu pot să-i spun – cum că persoanele peste 65 de ani să fie carantinate, ba chiar să fie luate de acasă și duse în anumite zone de carantină.

Dragii mei, așa ceva nu se întâmpla, este inacceptabil! Noi trăim într-o societate liberă, o societate care se protejează în cazul epidemiei, dar în niciun caz nu venim cu astfel de măsuri totalitare, altfel n-aș putea să le spun!

Deci, persoanelor în vârstă le spun clar: stați liniștiți! Nu vine nimeni să vă ia de acasă, să vă ducă în carantină! Nu vine nimeni să vă impună lucruri inumane!

Atunci când va fi nevoie vom veni și vă vom explica ce măsuri trebuie luate ca să vă protejați voi față de această boală. În niciun caz - repet, în niciun caz - statul nu va veni să impună astfel de măsuri inumane, care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul XXI.

Astfel de planuri, prost gândite și prost prezentate, nu fac decât să inducă panică în populație, or panica este ultimul lucru de care avem nevoie.," a precizat Klaus Iohannis.

„După 15 mai, dacă numărul de persoane infectate și al de deceslor scade, dacă respectăm măsurile impuse prin ordonanțele militare, e clar că putem intra într-o fază de relaxare. Această relaxare va fi făcută însă în pași, nu dintr-o dată" a precizat șeful statului.

Pe lângă premierul Ludovic Orbam, la ședință de la Cotroceni au participat ministrul de Interne Marcel Vela, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Stirea anterioara

Șofer depistat în trafic băut la volan sancţionat cu amendă și pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.