Informare meteo de răcire a vremii. Revin ninsorile! Până când e valabilă

Informare meteo de răcire a vremii. Revin ninsorile! Până când e valabilă

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni după-amiază o informare meteorologică de răcire a vremii, precipitații, în general moderate cantitativ, ninsori consistente la munte și intensificări ale vântului, valabilă începând de marți, 22 martie, ora 9,00, până joi, 24 martie, la ora 18,00.

În intervalul menționat, se vor semnala precipitații în toată țara. Vor fi ploi, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (23/24 martie), în estul și în sud-estul Transilvaniei și în jumătatea de nord a Moldovei precipitațiile vor fi mixte. La munte vor predomina ninsorile, mai consistente în Carpații Meridionali și de Curbură.

În sudul, estul și centrul teritoriului se vor cumula, în special în data de 23 martie, cantități de apă de 15-25 l/mp, iar local, mai ales în zona deluroasă, peste 30 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare, cu precădere pe parcursul zilei de 23 martie, în majoritatea zonelor, cu rafale de peste 55-60 km/h în regiunile sudice și la munte.

Valorile termice diurne vor fi în scădere, caracterizând, în cea mai mare parte a țării, o vreme rece pentru ultima decadă a lunii martie.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.