Horoscopul săptămânii: Află ce sfaturi au astrele în săptămâna 1-7 iulie

Horoscopul săptămânii: Află ce sfaturi au astrele în săptămâna 1-7 iulie

Configuraţia astrologică de la începutul lunii iulie dă un plus de energie nativilor, care vor fi ghidaţi de intuiţie în realizarea obiectivelor propuse la mijlocul verii.

Berbec: 21 martie – 19 aprilie
Nativii Berbec își doresc în această săptămână să construiască relații armonioase cu cei din jur. Vor fi rezervați în a-și spune ce au pe suflet. Se vor stabiliza pe la finalul perioadei. Anumite parteneriate încheiate la locul de muncă le vor aduce succes pe termen lung. Fiecare nativ în parte se va regla emoțional după data de 3 iulie. Vor fi mult mai creativi.

Taur: 20 aprilie – 20 mai
Nativii Taur renunță la orgolii și se bucură de ceea ce au reușit să construiască până în prezent. Mai au anumite certuri cu membrii familiei, însă nimic care să le îngreuneze situația zilnică. Își vor exprima în continuare punctele de vedere, chiar dacă asta tinde să-i supere pe cei din jur. Își rezolvă chestiuni administrative în felul lor. Renunță la anumite relații de prietenie.

Gemeni: 21 mai – 21 iunie
Nativii Gemeni se implică cu efort în creearea relațiilor pe termen lung. Caută să aibă aspecte armonioase și la locul de muncă. Obțin cu ușurință ceea ce își propun. După o perioadă lungă de proiecte importante, acum este momentul să pornească într-o vacanță de neuitat. Există riscul să fie înșelați de persoanele în care credeau cel mai mult.

Rac: 22 iunie – 22 iulie
Nativii Rac sunt pregătiți să traverseze o perioadă plină de negociere intenste. Vor avea parte de conștientizări, dar și revelații. Noi începuturi vor avea loc și pe plan personal începând cu data de 6 iulie. Obiectivele setate pentru un an întreg vor lua acum amploare. Vor duce la bun sfârșit ceea ce și-au propus la începutul anului, însă vor suporta anumite costuri.

Leu: 23 iulie – 22 august
Nativii Leu vor fi inspirați în conversațiile cu cei din jur. Acumulează informații pe care nu le caută în mod special. Pe plan financiar vor descoperi lucruri pe care nu le voiau știute. Administrarea banilor devine din ce în ce mai dificilă. Pot avea parte de pierderi. La sfârșitul perioadei simt nevoia să facă un mic bilanț, potrivit Yourtango.com.

Fecioară: 23 august – 22 septembrie
Nativii Fecioară vor să rememoreze trecutul, asta pentru că o persoană specială le invadează prezentul. Vor trebui să fie atenți la relația de cuplu. Dacă sunt probleme, trebuia să ia cele mai bune decizii pentru ei. Sunt sfătuiți să nu își laude prea mult partenerul de viață. Un nou proiect pe termen lung le poate aduce o dezamăgire.

Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie
Nativii Balanță se preocupă foarte mult de sectorul relațiilor sociale în această perioadă. Vor să petreacă timp îndelungat alături de prieteni. Rutina zilnică îi va plictisi însă la un moment dat. Unii dintre ei vor primi oferte noi pentru locuri de muncă, însă trebui să fie atenți la tipul de promovare. Meritele le sunt recunoscute oricum.

Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie
Nativii Scorpion sunt invitați să discute cu cei din jur despre cele mai bune idei pe care ar putea să le implementeze. Este o perioadă perfectă pentru atingerea obiectivelor profesionale. Sunt pregătiți să-și analizeze și sentimentele față de persoana iubită, arată Astrology.com. Cei singuri își doresc să intre într-o relație și nu uită de poveștile care i-au făcut să sufere.

Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie
Nativii Săgetător sunt pregătiți să-și analizeze situația financiară din ultima perioadă. Urmează o săptămână favorabilă pentru călătorii. Își schimbă viziunea asupra vieții. Sunt nevoiți să facă cheltuieli pentru casă, ceea ce îi sperie puțin. Se anunță un început nou în acest sens, dat fiind faptul că discuțiile în contradictoriu cu partenerul nu îi ajută.

Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie
Nativii Capricorn sunt interesați să abordeze subiecte pe care nu le-au mai discutat până acum. Totul are legătură cu finanțele. Vor să rezolve un context pe care l-au tot amânat. Sunt atenți la mesajele pe care le primesc de la cei din jur. Este posibil să apară confuzii și neînțelegeri. Cei singuri caută puncte comune cu un posibil partener.

Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie
Nativii Vărsător au parte de o perioadă intensă pentru colaborări. Vor semna contracte, vor discuta și vor ajunge într-un final la un acord. Dacă nu sunt atenți, este posibil să piardă mai multe discuții importante. Urmează o săptămână cu obiective de atins și pe plan personal.

Pești: 19 februarie – 20 martie
Nativii Pești caută să-și îmbunătățească comunicarea cu cei din jur. Persoanele importante din viața lor îi sprijină la orice pas. Astrele spun că totuși trebuie să acorde o atenție deosebită comunicării. Din 6 iulie, cei singuri vor avea șanse la o activitate intensă pe plan amoros. Își vor demonstra abilități și talente.

Stirea anterioara

Alertă pentru șoferi. Ce riști dacă folosești aerul condiționat cu motorul oprit

Stirea Urmatoare

Avertizare meteorologică! COD GALBEN de instabilitate atmosferică în județul Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.