Guvernul ia în calcul înghețarea tarifelor RCA pentru alte trei luni

Guvernul ia în calcul înghețarea tarifelor RCA pentru alte trei luni

Guvernul Grindeanu ar putea lua în discuție plafonarea asigurărilor de răspundere civilă auto pentru alte trei luni.

Guvernul se gândeşte să prelungească termenul de plafonare a tarifelor RCA cu încă trei luni, potrivit unor surse TVR. În curând, se încheie perioada pentru care guvernul a îngheţat preţurile poliţelor RCA.

Ministrul Finanţelor a avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii Autoritatii de Supraveghere Financiară şi cu cei ai transportatorilor şi caută o soluţie astfel încât tarifele să nu explodeze după 18 mai. Atunci expiră termenul prevăzut în ordonanţa de îngheţare a preţurilor.

Autoritatea de Supraveghere Financiară trebuie să stabilească tarifele de referinţă şi a anunţat ca îi va cere unui auditor privat să le calculeze.

Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM, ARTRI solicită Guvernului să emită, în cel mai scurt timp, o Hotărâre de Guvern pentru extinderea perioadei de plafonare a tarifelor asigurărilor RCA, în condițiile în care peste două săptămâni expiră perioada actuală de plafonare a tarifelor, iar o nouă lege RCA nu este încă în vigoare.

„Avansul din perioada 2014 - 2016, când tarifele RCA au crescut cu 500% în cazul firmelor de transport rutier, deși daunalitatea a urcat doar cu 10%, ne-a arătat că piața asigurărilor RCA este complet neconcurențială. Astfel, companiile de asigurări au stabilit tarifele RCA ca la bazar, au inclus în acestea toate costurile operaționale, deși nu țineau de segmentul RCA, și profitând de faptul că asigurarea RCA este obligatorie au solicitat firmelor de transport rutier tarife uriașe pentru a-și crește ratele de profit și capitalizarea", se spune în comunicatul transportatorilor.

Stirea anterioara

Tratamentul cu propolis pentru ulcer gastro-duodenal

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.