Grevă în primării, în luna iulie. De ce sunt angajaţii nemulţumiţi

Grevă în primării, în luna iulie. De ce sunt angajaţii nemulţumiţi

Angajații din primării și consilii județene se consideră discriminați în raport cu cei din administrația centrală, care, spun ei, au beneficiat de creșteri salariale de până la 70%.
 
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) – reprezentativă la nivel naţional pentru sectorul „Administraţie publică” – a înaintat Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (prin Adresa nr. 36/13.06.2016, înregistrată la MMFPSPV cu nr. 1824/13.06.2016) notificarea privind declanşarea conflictului de muncă la nivelul sectorului de activitate pe care îl reprezentăm, că urmare a refuzului Guvernului României de a soluţiona revendicările salariaţilor din primăriile şi consiliile judeţene.

„Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală (care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%)", conform sindicatului.

Constatând dezinteresul manifestat de către reprezentanţii Guvernului României faţă de problemele majore cu care se confruntă salariaţii din sectorul nostru de activitate şi faţă de situaţia disperată în care se află aceştia că urmare a faptului că sunt şi rămân cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar,
FNSA a declanşat conflictul colectiv de muncă la nivel naţional – sector de activitate “Administraţie publică” şi va organiza următoarele forme de protest:

- greva generală de o ora în dată de 05.07.2016;
- greva generală de o zi în dată de 12.07.2016;
- greva generală pe termen nelimitat începând cu dată de 19.07.2016.
Revendicările salariaţilor din administraţia publică locală:

1. Acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimina discriminările că din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu.

2. Acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.

3. Ţinând cont de faptul că salariile funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală sunt mai mici decât cele din administraţia publică centrală, majoritatea angajaţilor din administraţia publică locală având venituri salariale brute apropiate că valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 01 mai 2016), solicităm majorarea salariilor de baza ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25 %.

4. Eliminarea în totalitate a Art 32 (4) din OUG nr. 20/2016. Sursa: Realitatea.net

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Botoșănean amendat de jandarmi după un apel fals la 112

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.