Deputatul PP-DD de Botoşani Liliana Mincă, audiat la DNA

Deputatul PP-DD de Botoşani Liliana Mincă, audiat la DNA

Liliana Mincă, deputat PP DD pe Colegiul Săveni s-a prezentat la DNA în jurul orei 10.00. La intrarea în sediul DNA, Liliana Mincă a precizat că a fost chemată în legătură cu un contract încheiat de Loteria Română, însă a refuzat să dea mai multe amănunte.

„Nu am o calitate în care am fost chemată, dar este vorba despre un contract ale căror clauze le-au schimbat băieţii de la PDL. În calitate de fost preşedinte al Companiei Naţionale Loteria Română (am fost chemată, n.r.), până în februarie 2009. Băieţii de la PDL, împreună cu Ovidiu Râpanu, care, de curând, nu ştiu dacă ştiţi, dar vineri a fost numit din nou director comercial, după ce a prejudiciat compania cu peste 25.000 de lei”, a afirmat Mincă.

Mincă a condus Loteria Română între anii 2006 - 2009

În urmă cu doi ani, Curtea de Conturi a descoperit grave nereguli la Compania Naţională "Loteria Română" (CNLR) în privinţa cheltuirii banilor publici. Inspectorii Curţii au găsit contracte încheiate nelegal, caiete de sarcini "aranjate", plăţi nejustificate către case de avocatură, maşini cumpărate la suprapreţ şi altele asemenea.

25 de milioane de lei, aruncaţi pe cartele telefonice

Una dintre afacerile proaste, dar bănoase, făcute de conducerea Loteriei, a fost cu un SRL din Focşani, SC Form Trade, cu care CNLR a încheiat, în 2008, un contract de distribuţie de cartele telefonice (Orange, Vodafone şi Cosmote). Potrivit contractului, cartelele urmau să fie vândute la agenţiile Loteriei. Contractul a fost modificat, însă, de către o persoană proaspăt angajată în instituţie, care a renunţat, în numele Loteriei, la cartelele de telefonie mobilă, cumpărând, în schimb, cartele Pelegrin - utile pentru reducerea tarifelor la convorbirile în străinătate.

Acesta nu a fost însă singurul favor făcut sereleului din Focşani. Iniţial, contractul prevedea că Loteria trebuia să achite contravaloarea cartelelor pe măsură ce erau comercializate. Pentru că erau slabe speranţe de vânzare a cartelelor "Pelegrin", Loteria a achitat, în avans, 25 de milioane de lei pentru cartele, pe care le-a oferit apoi ca bonusuri la câştigurile de la jocurile Loto. Curtea de Conturi a calculat un prejudiciu, în acest caz, de 25 de milioane de lei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.