Se declară banii la ANAF, cu tot cu date despre mașină și CNP. Document obligatoriu în fiecare lună
Deputaţii decid dacă ne obligă să ne asigurăm de două ori locuinţa
După ce a primit aviz pozitiv de la toate comisiile prin care a trecut, actul normativ care modifică legea privind asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor intră, astăzi(marţi), în plenul reunit al Parlamentului. Principala modificare spune că sunt obligaţi să-şi cumpere o poliţă emisă de PAID chiar şi cei care au deja o asigurare facultativă a locuinţei.
Pe ordinea de zi a plenului reunit al Parlamentului, cu şanse aproape sigure de a trece, figurează astăzi şi un proiect de act normativ care propune modificarea legii privind asigurarea obligatorie a locuinţei. Propunerile sunt gândite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi vizează, printre altele, reintroducerea obligativităţii deţinerii unei poliţe de asigurarea emise de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID). “ Prezenta lege se aplică şi persoanelor fizice şi juridice ca şi-au încheiat o asigurarea facultativă a locuinţelor care să acopere toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie” , arată textul propus de Comisia Economică a Camerei Deputaţilor. Asigurarea obligatorie este emisă exclusive sub sigla Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor. PAID este o companie care are ca acţionari 13 societăţi de asigurare.
Asiguraţi de două ori
Sub această siglă sunt emise două tipuri de poliţe denumite obligatorii, care acoperă doar riscurile de cutremur, inundaţie şi alunecări de teren. Poliţele pentru locuinţe de tip A(cu structura din materiale moderne) asigură o valoare de maximum 20.000 de euro şi presupun o primă anuală de 20 de euro. Poliţele pentru locuinţe de tip(case din chirpici) asigură 10.000 de euro şi costă 10 euro. În aceste condiţii, majoritatea proprietarilor care locuiesc la oraş şi care doresc să îşi asigure integral locuinţa vor fi obligaţi să facă două asigurări. Prima este asigurarea obligatorie, care va acoperi doar trei riscuri şi doar 20.000 de euro, iar a doua este cea facultativă menită să acopere restul până la valoarea reală a locuinţei dar şi să asigure mai multe riscuri. CSA a mai încercat, prin normă internă, să introducă această modificare, însă a fost acţionată în instanţă pe acest motiv şi a pierdut procesul cu Astra Asigurări.
În practică, societăţile de asigurare vor vinde, cel mai probabil, poliţele facultative, cu o franşiză sau un act adiţional care să fie reprezentat de componenta obligatorie asumată de PAID. Vom reveni cu amănunte pe măsură ce parlamentarii discută legea. Sursa: capital.ro
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.