Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Cum va fi vremea săptămâna viitoare

DUMINICĂ  - Vremea se va menţine predominant frumoasă, iar valorile termice vor mai creşte uşor, urmând a se situa peste cele obişnuite în prima decadă a lunii septembrie în toată ţara. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza la munte unde vor fi posibile izolat ploi de scurtă durată, dar şi în vest şi sud-vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 21 de grade, mai scăzute -spre 7 grade- în depresiuni,  unde se vor menţine condiţiile de ceaţă.

LUNI - După orele amiezii, dinspre vest, înnorările se vor accentua, iar aria ploilor se va extinde treptat cuprinzând până dimineaţa jumătatea de vest a ţării şi cumulând local cantităţi importante de apă. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta seara şi noaptea, pe arii restrânse, prin averse, descărcări electrice şi izolat grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte și local în celelalte zone. Temperaturile maxime, în scădere accentuată în extremitatea de vest, se vor încadra între 18…20 de grade în Banat şi Crişana și 33…34 de grade în sudul Munteniei şi al Olteniei; minimele termice vor fi cuprinse între 11 şi 21 de grade, cu cele mai coborâte valori în Dealurile de Vest.

MARȚI - Vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări îndeosebi ziua și în prima parte a nopții în jumătatea de sud-vest a țării și la munte, unde local se vor semnala averse şi descărcări electrice. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate, cu precădere în zonele montane și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în cursul zilei la munte și în sud-est, iar noaptea în sud-vest. Valorile termice diurne vor marca o creștere ușoară față de intervalul precedent în regiunile vestice, iar în rest vor scădea, mai accentuat în Transilvania, Oltenia și în vestul Munteniei, astfel încât cele maxime se vor încadra în general între 19 și 29 de grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 6…7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 21 de grade în deltă.

MIERCURI - Vremea se va ameliora ca aspect, iar valorile termice vor fi în creștere în toată țara. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea de sud a teritoriului, unde doar izolat vor mai fi averse slabe. Vântul va sufla moderat, cu intensificări la munte și în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6…7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 21 de grade în deltă. În zonele depresionare, spre sfârșitul intervalului, izolat se va semnala ceaţă.

TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU JOI, VINERI ȘI SÂMBĂTĂ ÎN ŢARĂ - Vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă a anului în primele două zile, apoi valorile termice vor marca o scădere. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în a doua parte a intervalului, în zonele montane și în regiunile extracarpatice.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.