COD RUTIER 2019. S-a schimbat legea! Toţi posesorii de trotinete electrice sunt vizaţi! Amenzile sunt colosale

COD RUTIER 2019. S-a schimbat legea! Toţi posesorii de trotinete electrice sunt vizaţi! Amenzile sunt colosale

Trotinetele electrice urmează să fie reglementate printr-o lege care vizează modificarea Codului rutier. Proiectul de lege a fost adoptat, vineri, tacit de Senat. Potrivit modificărilor, conducătorii trotinetelor electrice vor putea circula legal pe drumurile publice, în condiţii asemănătoare cu cele pentru biciclişti. Cei ce nu vor respecta regulile de circulaţie vizate în actuala lege vor putea fi sancționați cu amenzi de peste 1.000 de lei.

Senatul nu a dezbătut şi votat în timp util proiectul de lege pentru modificarea și completarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prin care se va reglementa și circulația cu trotinetele electrice, astfel că acesta a fost adoptat tacit vineri.

Atenţie, şoferi. De sâmbătă, dacă faci asta la volan rămâi instant fără permis
Urmează ca proiectul să fie adoptat de Camera Deputaților, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

În lege este propusă o definiție a trotinetei electrice: "vehicul cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție nu depășește 40 km/h și care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 2 kW". În prezent, trotinetele electrice care depăşesc 25 km/h intră în categoria mopedelor, pentru care este nevoie de un carnet de conducere categoria AM. Prin această reglementare, trotinetele electrice vor fi încadrate într-o nouă categorie de vehicule, iar pentru utilizarea lor nu va fi nevoie de carnet de conducere.

Cei care folosesc trotinetele electrice vor urma aproximativ aceleași reguli ca bicicliștii.

Potrivit modificărilor, conducătorii vehiculului trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani, iar cei care nu au împlinit 18 ani vor fi obligaţi să poarte cască de protecție. Această obligație se va aplica și în cazul bicicletelor.

Totodată, trotinetele electrice vor trebui echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Altfel, circulația acestora pe timpul nopții va fi interzisă.

O altă obligație pe care o vor avea cei care le utilizează va fi de a circula numai pe pistele de biciclete dacă drumul respectiv este prevăzut cu așa ceva.

Cei care nu vor respecta legea vor fi sancționați cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv între șase și opt puncte de amendă, asta înseamnă că amenzile ar putea ajunge chiar și la 1.160 de lei.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.