Ceaușescu a împușcat, cu sânge rece, nouă oameni „Atunci l-am blestemat să moară cu mâinile la spate!”

Ceaușescu a împușcat, cu sânge rece, nouă oameni „Atunci l-am blestemat să moară cu mâinile la spate!”

În iarna lui 1957, Nicolae Ceaușescu, proaspăt scăpat din accidentul aviatic de la Moscova, din 4 noiembrie, unde Grigore Preoteasa și-a pierdut viața iar el a fost rănit și ars la mâna dreaptă, află că sătenii din Vadu Roșca, Vrancea, se opun colectivizării.

La 39 de ani are, deja, gradul de general, este al doilea om, ca importanță, din Ministerul Forțelor Armate, după ministrul Leontin Sălăjan. Deși nerefăcut complet, anunță că se va ocupa, personal, de „stârpirea chiaburilor”. Se suie, efectiv, pe tancuri, cheamă camioane în care pune mitraliere, dă ordin ca unitățile Securității Statului, cele de Intervenție, de la Tecuci, să înconjoare satul și pleacă într-acolo, potrivit A1.

„Crengile au început să tremure, deși vântul nu se pornise”, își mai aduc aminte sătenii. E 4 decembrie 1957 când tancurile ajung în sat. Sunt așteptate cu furci și topoare. Pământul e al sătenilor, nu vor să-l deie. Ceaușescu n-are vreme. Stă fix între două tancuri cu turelele îndreptate spre biserică atunci când își lasă mâna în jos, cu o mișcare iute. Mitralierele din camioane trag. Trag mult. Clopotul satului le acoperă moartea. Lângă Nițu Stan, Costică Arnabaș căzu în genunchi și-și desfăcu, la piept, cămașa, rupând-o. Alături, Aurică Dimofte și, strângând în mână toporul, Ionică Areaua. Dana a lui Radu are doar 28 de ani. E mamă. Împușcată pe loc. „Să le dăm răzvrătiților ceea ce vor”, urlă Ceaușescu.

„Omul acela mic (n.r. - Ceaușescu) în scurtă albastră, mi-a tras un bocanc în burtă și m-a înjurat. Cinci zile, cinci zile am sângerat. Da 'io n-am zis nimica, numai am gemut și l-am blestemat, așa, în gând, să moară cum au murit ai mei, neîmpărtășit și cu mâinile legate la spate, ca Aurică al nostru, căruia îi țâșnea sângele pe gură”, pomenește Marin Crăciun. La Vadu Roșca, sunt, pe 4 decembrie 1957, 48 de răniți. Morții sunt adunați noaptea și aruncați într-o groapă comună, pe undeva pe lângă Focșani, fără cruce, fără nume. Arestații sunt bătuți, zi și noapte. Crunt. „Pe mine, că eram mai tânăr, m-au bătut cu parul numa-n cap. De atunci nu prea mai aud”, își mai aduce aminte nea Crăciun... sursa: antena3.ro

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Instituția Prefectului Botoșani: Ședință a Colegiului Prefectural - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.