Cea mai recentă metodă de înşelat: analize medicale gratuite. Cum să nu îi cazi pradă

Cea mai recentă metodă de înşelat: analize medicale gratuite. Cum să nu îi cazi pradă

Numeroşi sătmăreni au depus sesizări la comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor după ce au constatat că au fost înşelaţi de cadrele unui centru de sănătate cu sediul pe aleea Corneliu Coposu.

Maria Pinter, comisarul şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a declarat marţi că reclamanţii au primit în cutia poştală vouchere cu valoarea de 500 lei pentru un pachet de analize medicale oferite de către un centru medical din Satu Mare. După ce s-au prezentat la centrul medical pentru analizele promise, reclamanţii au fost ademeniţi şi cu diverse produse medicale benefice pentru tratarea unor afecţiuni şi puşi să semneze contracte în vederea achiziţionării produselor, scrie Vocea Transilvaniei.

„Unii dintre reclamanţi au semnat aceste contracte după care au achitat 6.000 de lei pentru o saltea magnetică și 2.800 de lei pentru un purificator de apă. Deoarece oamenii nu dispuneau de aceste sume au fost îndreptaţi înspre bănci pentru a cere un credit. Totodată, deşi au prezentat voucherul primit în cutia poştală, oamenii au fost nevoiți să plătească facturi cu sume diferite pentru investigaţiile promise” – a declarat Maria Pinter.

La CJPC Satu Mare au fost depuse zece astfel de plângeri, unele dintre acestea fiind direcţionate către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului. Sursa: realitatea.net

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.