Ce se va întâmpla cu piaţa internetului mobil în 2014

Ce se va întâmpla cu piaţa internetului mobil în 2014

Dacă în urmă cu câţiva ani internetul mobil era utilizat doar de o mică parte a consumatorilor de comunicaţii, smartphone-urile au schimbat trendul, iar nevoile utilizatorilor în ceea ce priveşte cantitatea de trafic consumat a crescut.

În aprilie anul viitor vor intra în vigoare noile licenţe de operare a serviciilor mobile, iar o dată cu acestea piaţa va mai avea un nou jucător, 2K Telecom, care operează în acest moment o reţea de date mobile 4G prin intermediul tehnologiei WiMax prin brandul Idilis. De la anul va opera prin intermediul unei reţe 4G LTE. În plus, RCS&RDS va putea să furnizeze servicii de date în bandă de 900 Mhz, frecvenţă cu o mai puternică rată de penetrare indoor faţă de cea pe care o folosesc acum.

Cei trei mari operatori, Orange, Vodafone şi Cosmote au făcut modificări în planurile tarifare de date. Deşi au menţinut preţurile traficul de date inclus la viteză ridicată a scăzut simţitor din abonamente

„Internetul mobil este supus unei presiuni în sensul creşterii preţurilor, în condiţiile în care cererea pentru acest produs este în creştere dar capacitatea de transport a reţelelor nu a crescut în aceeaşi măsură în ultimii ani”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Valentin Mircea, vicepreşedintele Consiliului Concurenţei.

Potrivit acestuia, odată cu preluarea noilor frecvenţe şi cu introducerea unor noi tehnologii, această capacitate este de aşteptat să crească.

„Operatorii ”istorici” vor avea de-a face în 2014 cu intrarea pe piaţă a unui nou operator, 2K, care este de aşteptat să exercite o puternică presiune concurenţială tocmai pe segmentul transmisiilor de date mobile şi cu ceea ce am putea numi relansarea operatorului Digi Mobil, care va creşte presiunea asupra acestora mai ales pe segmentul apelurilor şi al SMS-urilor, punctul forte al operatorilor mari”, a mai spus Valentin Mircea.

Acesta ne-a mai declarat că operatorii istorici vor avea de înfruntat presiunea Digi Mobil pe segmentul lor tradiţional şi presiunea 2K - probabil şi Digi Mobil - pe segmentul de viitor al transmisiei de date.

Operatorii vor mai avea de înfruntat şi noile tendinţe ale consumatorilor cum este preferinţa pentru pachete mai extinse, care includ pe lângă voce, sms-uri şi date, servicii de retransmisie programe TV sau alte servicii din aceeaşi zonă.

Operatorii au scumpit pe nesimţite traficul de internet mobil

„Dacă nu vor lua în considerare aceste schimbări şi nu vor opera modificări în propriile strategii de afaceri - diversificare, oferirea de servicii cu valoare adăugată etc - operatorii istorici vor suferi un adevărat şoc. Desigur, marii operatori au forţa de a îşi menţine poziţia puternică pe piaţă dar nu ar trebui să ignore noile tendinţe şi să nu rişte să ”piardă trenul” în ceea ce priveşte oferirea de servicii solicitate de consumatorii din prezent, la preţurile pe care aceştia sunt dispuşi să le plătească”, a mai spus Valentin Mircea.

În acest moment pe piaţa internetului mobil se regăsesc următorii operatori: Orange România, care servicii de internet prin 3G şi 4G LTE, Vodafone România care furnizează servicii de internet prin 3G şi 4G LTE, Cosmote România care furnizează servicii prin intermediul 3G şi 4G LTE, RCS&RDS care furnizează servicii de date prin intermediul 3G, şi Romtelecom. sursa: economica.net

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice. Câți bani pot primi angajații

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.