Ce mai vând românii pe internet! Covor cu portretul soților Ceaușescu la prețul unui apartament

Ce mai vând românii pe internet! Covor cu portretul soților Ceaușescu la prețul unui apartament

În urmă cu doar câteva zile a apărut pe cel mai cunoscut site de vânzări din țară un anunț prin care un bărbat încerca să vândă un obiect cel puțin ciudat. Discutăm despre un covor manual din lână în centrul căruia se află țesută efigia cu portretul soților Nicolae și Elena Ceaușescu. Prețul lui, unul cu adevărat uriaș, ne-a stârnit curiozitatea și am decis să luăm legătura cu proprietarul pentru a afla povestea produsului.

Nu mai puțin de 40 de mii de euro a solicitat Dineș Octavian în schimbul covorului, dar a ținut să precizeze că prețul este unul negociabil. În urma discuției, acesta a recunoscut că este de acord să mai lase cinci mii de euro, dar niciun leu în plus. Așadar, aviz amatorilor.

Bărbatul a precizat că a intrat în posesia covorului la una dintre licitațiile în care au fost scoase la vânzare bunuri care au aparținut familiei Ceaușescu. Culmea, s-a luptat atunci cu două nume grele și a reușit să ofere cea mai mare sumă.

Are acte care dovedesc autenticitatea covorului pe care spune că l-a păstrat ca pe ochii din cap, în condiții perfecte. În mod evident, își laudă marfa proprietarul, produsul este unicat în lume și o estimare concretă a valorii nu poate fi făcută.

 „Am absolut toate actele care să certifice autenticitatea covorului. El a fost cumpărat la licitația bunurilor lui Ceaușescu. Am toate documentele, când s-au vândut bunurile lui Ceaușescu. Am licitat pentru el, m-am bătut la licitație cu prințul Sturdza și cu Mihai Tatulici. Eu am reușit să câștig, am sărit peste ei ca ofertă.

Este păstrat în condiții excelente, este unicat în lume. Acest covor nu mai există un al doilea în lume. Roguski, administratorul casei lui Ceaușescu, mi-a spus că valoarea lui, așa cum este el acum, este 450 de euro pe metru pătrat. Dar el are efigia lor și nu poate fi estimat, nu a putut să-mi dea valoarea”, a precizat proprietarul pentru FANATIK.

Cum a ajuns covorul în posesia familiei Ceaușescu
Cât timp a fost președintele țării, Nicolae Ceaușescu a primit mii de cadouri. Conform celor care se ocupau cu preluarea lor erau atât de multe încât nu îi încăpeau în casă. De altfel, din 1978, multe dintre ele au fost duse la Muzeul de Istorie. Oamenii din jurul familiei Ceaușescu spun că au existat cadouri pe care cuplul prezidențial nici măcar nu le desfăceau.

Era, de altfel, o adevărată întrecere în întreaga țară în luna ianuarie, lună în care cei doi petreceau de zor. Era mai întâi ziua de naştere a Elenei Ceauşescu, apoi pe 26 ianuarie se sărbătorea Nicolae Ceauşescu. Cei doi organizau petreceri în cinstea lor şi primeau cadouri din cele mai ciudate.

De asemenea, arhitectul Camil Roguski, fost om de casă al Ceaușeștilor a explicat că nu a fost singurul covor pe care Nicolae și Elena l-au primit. ”Aproape toţi trimiteau nişte prostii. De exemplu, au primit un covor pe care scria „Sa trăiţi Tovaraşu’ Ceauşescu„. Şi te ştergeai cu picioarele pe nasul lui. Tablouri făcute după fotografiile lor, tractoare, lucruri inutile.

În ultimul an s-a luat hotărârea ca noi să trimitem fiecărui judeţ în parte o lista cu obiecte de care aveam nevoie prin mobilarea sau decorarea celorlalte case şi palate ale lui Ceauşescu. Sursa: fanatik.ro

Stirea anterioara

Zodiile pășesc într-o lume a armoniei și iubirii odată cu echinocțiul de toamnă. Horoscopul lunii septembrie!

Stirea Urmatoare

Șoferii au interzis! Amenzi pentru cei care merg să facă poze în lanul de rapiță

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.