Camera Deputaților a adoptat noua lege a pensiilor

Camera Deputaților a adoptat noua lege a pensiilor

Proiectul de lege privind pensiile publice a fost adoptat, luni, 20 noiembrie, cu 199 de voturi „pentru”, 39 de voturi „împotrivă” și 15 abțineri.

După adoptarea de Parlament, legea va merge la promulgare. Conform acesteia, toate pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2024 cu 13,8%, fiind recalculate din luna septembrie. Acest proiect poate fi contestat la Curtea Constituțională în termen de două zile.

În plus, femeile s-ar pensiona la 65 de ani în luna ianuarie 2035. „Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât și pentru femei”, prevede noul act normativ.

„Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Stagiul complet de cotizare contributiv, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului complet de cotizare.

Vârsta standard de pensionare se poate micșora în cazul activității desfășurate în fostele grupe I și II de muncă, condiții speciale/condiții deosebite de muncă, a persoanelor cu handicap și a pensiei anticipate.

Pe parcursul legii, sunt redefinite pensia anticipată, de invaliditate și de urmaș.

Stirea anterioara

Viitoarea autostradă Pașcani-Suceava a primit acordul de mediu

Stirea Urmatoare

Tristețe fără margini în comunitatea din Ibănești. Administratorul și doi angajați ai unei fabrici de lactate au decedat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.