ANM: Cod galben de ninsori şi vânt puternic. Care sunt regiunile afectate

ANM: Cod galben de ninsori şi vânt puternic. Care sunt regiunile afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marți, 28 ianuarie 2020, un cod galben de ninsori şi vânt puternic, în zonele montane din 26 de judeţe!

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare de cod galben de vânt puternic şi precipitaţii sub formă de ninsori, valabilă până miercuri seară.

În intervalul 28 ianuarie-29 ianuarie, între orele 20:00 şi 18:00, ninsorile vor predomina la munte, vântul prezentând intensificări majore, cu rafale ce depăşesc uşor 80-100 km/h.

Totodată, cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15-20 litri/mp în zonele locale, în timp ce în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, vor depăşi peste 25 litri/mp, stratul de zăpadă intensificându-se.

Nici Maramureşul nu scapă, specialiştii fiind de părere că precipitaţiile vor fi sub formă de ninsori abundente şi lapoviţă, iar în zona de nord-est a Transilvaniei, vor fi izolat câteva depuneri de polei. Vântul va sufla cu rafale de 50-60 km/h.

26 de judeţe sunt vizate în ceea ce priveşte codul emis de către metorologi: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.