ANI lansează pe site o secțiune dedicată alegerilor locale

ANI lansează pe site o secțiune dedicată alegerilor locale

Agenția Națională de Integritate (ANI) a lansat pe pagina sa de internet o secțiune dedicată alegerilor locale programate pentru luna iunie, în vederea creșterii nivelului de transparentizare și de prevenire a incompatibilităților și a conflictelor de interese.

Potrivit unui comunicat al ANI, măsura are ca obiective optimizarea procesului de completare a declarațiilor de avere și de interese de către candidați, oferirea asistenței de specialitate în ceea ce privește regimul juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese, dar și informarea societății civile cu privire la obligațiile pe care le au participanții la procesul electoral.

Disponibilă pe pagina de internet a Agenției la adresa www.integritate.eu/alegeri-locale-2016, secțiunea grupează mai multe categorii de informații utile.

Cele mai frecvente cazuri de incompatibilitate și conflict de interese: ANI aduce la cunoștința opiniei publice o situație a celor mai întâlnite cazuri de incompatibilitate și de conflict de interese identificate de către inspectorii de integritate în activitatea de evaluare. Această situație este raportată la categoriile de funcții publice ocupate în urma alegerilor locale (primari și viceprimari, consilieri locali și județeni, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene).

Ghiduri utile, legislația de integritate și întrebări frecvente (F.A.Q.): Persoanele care doresc să candideze la alegerile locale din iunie 2016 au la dispoziție o serie de informații utile cu privire la obligațiile pe care le au în vederea respectării regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese și al declarării corecte a averii și a intereselor. Informațiile se regăsesc în ghidurile ANI referitoare la completarea declarațiilor și la cel privind incompatibilitățile și conflictele de interese, dar și în secțiunea destinată legislației de integritate, actualizată la zi. De asemenea, persoanele interesate au la dispoziție o listă a celor mai frecvente solicitări de informații cu privire la legislația de integritate și răspunsurile aferente.

Persoane aflate sub interdicția de a candida pentru o funcție eligibilă: Agenția pune la dispoziția publicului date și informații cu privire la peste 200 de persoane în cazul cărora s-a stabilit definitiv și irevocabil faptul că s-au aflat în incompatibilitate sau conflict de interese și care, potrivit prevederilor Legii nr. 176/2010, intră sub interdicția de a mai ocupa o funcție publică timp de trei ani.

Semnalează o neregulă în declarațiile de avere și de interese: Persoanele interesate pot sesiza ANI cu privire la potențiale nereguli din declarațiile de avere și de interese depuse de către candidații la alegerile locale. Acest lucru se poate realiza prin completarea unui formular cuprins în această secțiune.

Secțiune dedicată declarațiilor de avere și de interese depuse de candidați: ANI va publica în cadrul acestei secțiuni, în termen de 48 de ore de la primire, toate declarațiile de avere și de interese depuse de candidații la alegerile locale. Potrivit Legii nr. 176/2010, "declarațiile de avere și interese se depun la Biroul Electoral Central sau, după caz, la biroul electoral de circumscripție odată cu declarația de acceptare a candidaturii, în două exemplare, și se transmit Agenției Naționale de Integritate în termen de cel mult 48 de ore de la depunere".

Linie telefonică: Cei care candidează la o funcție publică pot solicita inspectorilor de integritate asistență de specialitate în cazul solicitărilor urgente cu privire la regimul juridic al completării declarațiilor de avere și de interese, al incompatibilităților și al conflictelor de interese la numărul de telefon 0372.069.869, de luni până vineri, în intervalul orar 9,00-16,00.

Formulare inteligente de declarații de avere și de interese: Agenția pune la dispoziția celor care au obligația de a completa declarații de avere și de interese, în virtutea participării la alegerile locale, formulare inteligente cu câmpuri predefinite și liste de valori, ce pot fi completate în mediu electronic. Informații utile cu privire la modalitatea de completare a formularelor inteligente se regăsesc și în secțiunea "Ghiduri Utile".

ANI menționează că, săptămâna trecută, a organizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne o videoconferință cu prefecții din teritoriu, ce a avut ca scop optimizarea procesului de completare și depunere a declarațiilor de avere și de interese, dar și diseminarea informațiilor utile cu privire la îmbunătățirea fluxului de transmitere către ANI a declarațiilor de avere și de interese. Sursa: agerpres.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Botoșănean amendat de jandarmi după un apel fals la 112

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.