Abonamentul la sală acordat de firme angajaților, neimpozabil și deductibil, în limita a 400 de euro pe an. Legea a fost promulgată

Abonamentul la sală acordat de firme angajaților, neimpozabil și deductibil, în limita a 400 de euro pe an. Legea a fost promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi o lege care prevede facilităţi fiscale la abonamentele acordate angajaților pentru practicarea sportului şi educaţiei fizice, în limita a 400 euro anual.

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Legea promulgată de șeful statului reglementează regimul fiscal aplicabil contravalorii abonamentelor pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, în limita echivalentului în lei al sumei de 400 euro anual.

Potrivit actului normativ, „contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale căror activităţi sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfăşoară individual sau într-o formă de asociere, precum şi contravaloarea abonamentelor oferite de acelaşi furnizor care acţionează în nume propriu sau în calitate de intermediar ce includ atât servicii medicale, cât şi dreptul de a utiliza facilităţile sportive, în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfăşoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană” reprezintă cheltuieli deductibile limitat.

Stirea anterioara

Care este diferenţa dintre mandarine şi clementine. Detaliul puţin ştiut despre cele două fructe

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.