Vica lui Piţi și fiul ex-preşedintelui Moldovei au „topit” patru sticle de vin şi s-au sărutat ca-n filmele cu mafioţi!

Vica lui Piţi și fiul ex-preşedintelui Moldovei au „topit” patru sticle de vin şi s-au sărutat ca-n filmele cu mafioţi!

Vica Blochina şi Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Moldovei Petru Lucinschi, s-au distrat de minune la un restaurant bucureştean, în compania altor două persoane. Vica, devenită cunoscută în showbiz după relaţia cu Victor Piţurcă, împreună cu care are un copil, a băut cu Sergiu Lucinschi, a râs cu acesta şi cu ceilalţi participanţi la întâlnire şi, în cele din urmă, l-a sărutat pe fiul fostului preşedinte al Moldovei.

Întâlnirea a început în miezul zilei şi s-a prelungit până seara, cei doi alegând să stea pe terasă împreună cu ceilalţi prieteni de pahar, în ciuda vremii friguroase de afară. Se pare că vinul a avut darul de a-i încălzi pe Vica şi pe Sergiu Lucinschi, cei doi fiind foarte veseli, pupându-se pe gură şi strângându-se în braţe.

„Petrecerea" a fost întreruptă foarte puţin, atunci când ori Vica, ori Sergiu au lipsit câteva momente. Vica s-a întâlnit cu o prietenă la maşină pentru a proba o geacă, în acest timp făcându-şi şi selfie cu aceasta, iar Sergiu a plecat o scurtă perioadă pentru a vorbi la telefon.

Sergiu Lucinschi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a întreţine atmosfera. Binedispus, le-a turnat chiar în pahare celor de la masa lui. Apoi s-a purtat foarte protector cu Vica, strângând-o în braţe şi pupând-o pe frunte.

Vica Blochina a cunoscut celebritatea odată cu relaţia ei cu fostul selecţioner al naţionalei Victor Piţurcă, care a durat 16 ani. Vica şi Piţi au împreună un copil, Edan, în urma acestei relaţii.

Vica s-a mai iubit în trecut cu fostul fotbalist al Stelei Juan Carlos Toja, iar presa a scris că Piţurcă ar fi ştiut despre idilă şi că acesta ar fi fost şi motivul pentru care argentinianul a părăsit formaţia „roş-albastră" în 2010, după ce Piţi a preluat echipa.

Numele lui Sergiu Lucinschi a apărut recent în presa din România după ce acesta a fost implicat într-un proces împreună cu ginerele lui Traian Băsescu, Radu Pricop. Lucinschi şi Pricop au fost trimişi în judecată în 2015 în dosarul şantajării omului de afaceri Alexandru Horpoş.

Procurorii îl acuză pe Lucinschi că i-a solicitat lui Horpoş 4 milioane de euro pentru a-şi retrage o plângere la DIICOT.

Sergiu Lucinschi este acuzat de şantaj, trafic de influenţă, fals în declaraţii şi instigare la fals intelectual, în timp ce ginerele lui Băsescu, Radu Pricop, este acuzat de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii. sursa: cancan.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.