Totul despre Eurovision România 2015! Care sunt cele 12 piese din finala naţională

Totul despre Eurovision România 2015! Care sunt cele 12 piese din finala naţională

După ce timp de trei zile s-au ascultat melodiile validate să participe la selecţia naţională Eurovision România 2015, juriul a decis care sunt ele 12 piese care intră în finala competiției.

A million stars  – Luminiţa Anghel

Chica latina – Aurelian Temişan feat. Alexa

De la capăt –  Voltaj

Dragoste în lanţuri – Băieţii

Love won’t run away – Blue Noise

My light  – Rodica Aculova

Nowhere – Cristina Vasiu

Save us  – Tudor Turcu

Secret place – Super Trooper

Still alive – Ovidiu Anton

Superman – Lara Lee

We were in love – CEJ

Eurovision România 2015 a atras aproape 100 de piese în cursa pentru un loc în finala din 8 martie, de la Craiova. Vedete autohtone, dar şi mulţi compozitori străini - suedezi, norvegieni, germani, britanici, australieni - speră să reprezinte România la concursul de la Viena, din luna mai, potrivit unui comunicat al TVR.

Melodia câştigătoare va fi aleasă pe 8 martie, într-un spectacol televizat, cu public, desfăşurat la Sala Polivalentă din Craiova şi difuzat, în direct, de TVR.

„Anul acesta, s-au înscris nume mari ale muzicii. Este fantastic! Îmi doresc foarte mult ca una dintre cele 12 piese care vor intra în finală să însemne ceva în istoria muzicii, măcar la noi în ţară, fiindcă prea multe piese bune au dispărut. Sper să se schimbe felul în care europenii ne privesc, iar muzicienii pot contribui la asta. Muzica e mai mult decât un act artistic, este un mesager. Cred în valoarea fundamentală a muzicii, în rostul ei. Let's speak româneşte în 2015!", a declarat Liana Stanciu, şefa delegaţiei României la Eurovision.

Pe site-ul oficial al competiţiei, eurovision.tvr.ro, se găsesc toate informaţiile despre concurs, dar şi noutăţile din ţară şi din străinătate pe subiectul Eurovision.

Concursul Eurovision se va desfăşura, în 2015, la Viena, Austria, în 19, 21 şi 23 mai. România va participa în prima semifinală a concursului, cea din 19 mai, alături de Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Republica Moldova, Finlanda, Belgia, Armenia,Serbia, Danemarca, Belarus, Rusia, Albania, Georgia şi Ungaria.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

I.S.U. Botoșani scoate la concurs patru posturi din sursă externă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.