Toni Grecu, anunţ trist pentru fani. Vezi ce se întâmplă cu Serviciul Român de Comedie

Toni Grecu, anunţ trist pentru fani. Vezi ce se întâmplă cu Serviciul Român de Comedie

Emisiunea Serviciul Român de Comedie iese din grila Antena 1. Miercuri va fi difuzată ultima emisiune, dar nu de la ora 20.30, cum era până acum, ci de la 22.30.

„Se oprește colaborarea dintre trustul Intact și Serviciul Român de Comedie. Miercuri este ultima difuzare. Motivul este legat de performanțele ultimelor ediții. Măsura luată este bruscă, neașteptată și din rațiuni economice, respectiv restrângerea cheltuielilor stației. Este motivul pe care ni l-au spus. Din punct de vedere tehnic, întreruperea contractului s-a făcut prin acordul părților", a declarat Toni Grecu, într-un mini-interviu acordat Paginademedia.ro.

Antena 1 a avut probleme cu audiențele după ce Pro TV a lansat emisiunea Visuri la cheie, iar Kanal D a mutat KidSing și a pus în locul lui serialul Trădarea. Săptămâna trecută, Antena 1 s-a clasat pe locurile trei și patru pe intersecția cu emisiunea Visuri la cheie, de la Pro TV, după cum paginademedia.ro a scris.

Serviciul Român de Comedie este un proiect dezvoltat de o parte din membrii fostului grup Divertis, coordonați de Toni Grecu, după ce câțiva componenți ai trupei au fondat un alt proiect – Distractis (acum pe TVR 1). Sursa romaniatv.net

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.