Mihai Trăistariu a rămas pieton pentru 30 de zile. Ce gafă a făcut cântărețul în trafic: „Nu m-au mai iertat”

Mihai Trăistariu a rămas pieton pentru 30 de zile. Ce gafă a făcut cântărețul în trafic: „Nu m-au mai iertat”

Mihai Trăistariu a rămas pieton pentru 30 de zile, începând de miercuri. Îndrăgitul solist, care a avut mașini de peste trei miliarde de lei, a recunoscut că „a călcat pe bec” şi, ca atare, trebuie să suporte consecinţele.

Mihai Trăistariu recunoaşte deschis că a rămas fără carnetul de conducător auto exclusiv din vina sa: „Din data de 12 aprilie, am devenit pieton. Am forţat o intersecţie semaforizată. Adică, am trecut pe portocaliu şi nu am sesizat că exista în zonă şi un echipaj de poliţie. Aceştia m-au oprit regulamentar, mi-au explicat ce-am făcut şi acum plătesc oalele sparte. Am carnetul suspendat, pentru următoarele 30 de zile. Nu-mi convine şi s-a nimerit şi prost, dar, asta e! Voi face mai multă mişcare, ca să compensez!”.

Mihai Trăistariu nu se află însă la prima abatere, ca șofer.
„Culmea e că mi s-au mai întâmplat de-astea, că aşa sunt eu, uneori, neinspirat. Oamenii legii m-au recunoscut, dar, de data asta, nu m-au mai iertat. În altă zi, am reuşit să scap la mustaţă, dar, acum, nu a mai fost cazul. Poate, fiindcă au fost doi, cine ştie?!”, sună scenariul lui Mihai Trăistariu.

Chiar dacă planurile sale din perioada Sărbătorilor Pascale vor avea ceva de suferit, din cauza celor întâmplate, niciun spectacol nu va fi însă anulat.

„Nu va fi uşoară această perioadă pentru că sunt obişnuit să mă deplasez cu propria mea maşină. De Paşte, spre exemplu, am un concert la Poiana Braşov. Mă va ajuta să ajung acolo managerul meu. Ne urcăm la bordul maşinii mele personale, căci a mai condus-o, şi se împacă bine şi vom rezolva problema. Pe viitor, voi vedea la ce alte soluţii voi apela. Dar, am să mă descurc!”, se arată Trăistariu foarte încrezător în ciuda situației pe care o traversează.

Solistul ghinionist nu a exclus nici varianta de a se deplasa, la o adică, cu trenul, eventual, pe distanţe mici, sau dacă situaţia o va impune să-şi angajeze pentru o perioadă limitată de timp un şofer personal.

Un an cu probleme pentru Mihai Trăistariu?
În ultima vreme, vedeta s-a confruntat cu mai multe probleme. La finele lunii martie, el a dezvăluit că a reuşit să slăbească zece kilograme, dar metoda la care a apelat nu i-a fost benefică 100%. A fost înfometarea, consumând extrem de puţine alimente şi doar apă cu lămâie, iar metoda l-a adus în pragul leşinului.

„Recunosc că prima dată când am auzit de treaba asta a fost prin 2009, când aveam o iubită, cu care m-am și logodit, și care se înfometa, își lua la ea un morcov în poșetă. La începutul anului, pe 2 ianuarie, m-am cântărit și mi-am dat seama că m-am îngrășat, în pandemie, față de cum știam, când eu întotdeauna am avut 62 de kilograme. M-am ambiționat și am zis să mă înfometez și eu să văd cum e înfometarea și efectiv în primele zile nu am mâncat nimic”, declara el, pentru Kanal D.

Într-un final, a renunţat la dietă…

Stirea anterioara

Cu ce poți să înlocuiești cartofii prăjiți ca să mănânci mai sănătos, însă la fel de gustos

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.