Mihai Bobonete a primit un cadou inedit la ultimul podcast

Mihai Bobonete a primit un cadou inedit la ultimul podcast

Mihai Bobonete a primit un cadou inedit în cadrul podcast-ului „Da Bravo”, unde l-a avut invitat unul dintre cei trei fondatori ai grupului umoristic Divertis, Toni Grecu.

Mihai Bobonete a rămas mască!
Toni Grecu, cofondator al grupului umoristic Divertis, a fost prezent în cadrul podcast-ului „Da Bravo”, prezentat de Mihai Bobonete. La începutul videoclipului, acesta îi dăruiește lui Bobonete un cadou „de sezon”, la care nu s-ar fi așteptat niciodată: o mască de oxigen.

Toni Grecu a spus că masca respectivă este nou nouță, însă a purtat una asemănătoare timp de trei săptămâni. Amintim că imaginile respective pot fi vizualizate în videoclipul de la finalul articolului.

Explicația oferită de Toni Grecu
Cofondatorul grupului umoristic Divertis a spus, în glumă, că vrea ca Mihai Bobonete să vadă „măcar un pic” cum este să ai COVID-19. Totodată, legat de perioada când a purtat o astfel de mască, Toni Grecu a punctat că „nu a fost cea mai confortabilă perioadă” din viața lui.

„Am un cadou pentru tine, pe care îl consider de sezon și am zis (…) dacă mă uit la Bobonete și vrea să facă audiență trebuie să își pună asta pe față, ca să vadă ce înseamnă, măcar un pic, covidul. (…) Am avut-o la un tratament cu oxigen (…) e nou nouță. (…) Eu cu o mască din asta am stat trei săptămâni, prin care am luat 8-10 litri de oxigen, la început, după care a scăzut treptat până la un litru. Vreau să spun că nu a fost cea mai confortabilă perioadă din viața mea”, a spus Toni Grecu în timpul podcast-ului.

Toni Grecu a avut probleme de sănătate
Actorul de la Divertis a fost infectat cu noul coronavirus, suferind o formă foarte gravă. Anterior, acesta a declarat că nu a fost la terapie intensivă, însă a avut nevoie de oxigen pentru a putea respira.

„Din păcate, o parte din plămâni a dispărut! Acum, lucrurile sunt ok, lucrurile merg spre bine. N-am fost intubat, n-am fost la terapie intensivă, am avut o formă gravă, dar nu chiar atât de gravă. La un moment dat, ca să pot să respir, am avut nevoie de 10 l de oxigen. Din fericire, am depășit repede momentul, apoi lucrurile au evoluat spre bine și am fost externat”, a povestit actorul.

Stirea anterioara

Tânăr depistat de polițiștii dorohoieni la plimbare cu maşina fără a avea dreptul de a conduce

Stirea Urmatoare

Mașini neînmatriculate depistate de polițiști circulând pe străzile din județ

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.