Melodia României a făcut senzație la Eurovision 2022

Melodia României a făcut senzație la Eurovision 2022

Melodia „Llamame” cântată de WRS, a fost refrenul zilei la prima repetiţie oficială susţinută de reprezentantul României pe scena Eurovision Song Contest de la Torino. Repetiţia României a fost cel mai vizionat moment al zilei pe canalul oficial de TikTok al competiţiei muzicale.

Cu o costumaţie nouă şi coregrafia modificată, WRS şi echipa de dansatori au pregătit un moment electrizant în care artistul şi-a rupt cămaşa special realizată pentru acest show

Piesa de vestimentaţie a fost concepută cu 200 de capse, care l-au ajutat pe WRS să surprindă la prima apariţie pe scena competiţiei, chiar înainte de ultimul refren.

„Primul contact cu scena Eurovision mi-a dat şi mai multă încredere în proiectul României. Simt că, în acest moment, locul meu este aici şi sunt foarte motivat pentru tot ceea ce urmează. Sesiunile lungi de repetiţii şi inspiraţie s-au transformat, peste noapte, în emoţia pe care ritmurile „Llamame” o imprimă fanilor concursului”, a declarat WRS la finalul primei sesiuni de repetiţii.

„Mişcarea prin care am rupt cămaşa a fost pregătită cu Antonia Nae, designer cu experienţă la nivel internaţional, care a creat toate ţinutele pentru scenă, şi repetată în studio înainte de plecarea la Torino. Mă bucur enorm că a ieşit aşa cum ne doream”, a dezvăluit reprezentantul nostru.

Repetiţia României a fost cel mai urmărit moment al zilei pe canalul oficial de TikTok al ESC 2022, adunând peste 130 de mii de vizualizări, 12 mii de aprecieri şi peste 1200 de redistribuiri.

Delegaţia României a avut un program foarte încărcat după sosirea la Torino, marţi, fiind programate repetiţii, şedinţa tehnică în Viewing Room, prima conferinţă de presă, interviuri şi sesiuni foto.

Dupa repetiţie, regizorul Aurel Badea, Gabriel Scîrlet, regizorul muzical, alături de artişti şi Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României, au discutat detaliile spectacolului, în Viewing Room, cu echipa tehnică a gazdelor. Specialiştii au tras apoi concluziile şi au reglat ultimele amănunte, urmând ca vineri, 6 mai, să aibă loc a doua sesiune de repetiţii.

Telespectatorii TVR pot vedea cum a decurs prima repetiţie a reprezentantului României la ESC 2022 pe scena de la Torino şi întâlnirea cu presa, în programele de ştiri ale TVR, unde sunt difuzate, zilnic, în exclusivitate, reportaje şi transmisiuni live de la Arena Pala Olimpico.

Calificat în urma selecţiei naţionale din 5 martie, wrs va urca pe scena Eurovision Song Contest 2022 pe 12 mai, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 13 de intrare în concurs. Alături de România, în a doua semifinală participă: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia şi Irlanda.

Semifinalele şi finala Eurovision, din 10 şi 12, respectiv 14 mai, vor putea fi urmărite la TVR 1 şi TVR Internaţional.

Stirea anterioara

Obiceiuri alimentare care te fac mai sănătos

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.